Beyonce revine pe scenă după o pauză de cinci ani! Suma spectaculoasă pe care o va încasa în urma show-ului


Vedeta pop-R&B nu a mai susținut concerte din anul 2018, iar acum revine în fața fanilor cu un show special în Dubai! Iată suma incredibilă pe care o va primi cântăreața americană!


Concertul lui Beyonce este programat pe data de 21 ianuarie 2023, la hotelul de cinci stele Atlantis The Palm din Dubai. În aceeași locație va avea concert în noaptea de Revelion și Kylie Minogue, potrivit unor surse care au declarat pentru The Sun.

Partenera lui Jay-Z ar urma să încaseze, în urma show-ului din Dubai, suma incredibilă de 24 de milioane de dolari. Conform presei internaționale, la concert sunt invitați oaspeți de onoare și numeroase celebrități de pe tot globul.

„Au fost trimise mai multe invitații pentru concertul lui Beyonce, care va dura o oră, şi care este considerat cel mai fierbinte show din oraş. După spectacol, va avea loc o petrecere al cărei DJ va fi Swedish House Mafia. Acesta va fi primul concert propriu-zis al cântăreţei Beyonce după spectacolul pe care l-a susţinut în cadrul Global Citizen Festival din Johannesburg, în 2018”, mai notează sursa citată anterior.

Sursă foto: Getty

  • Beyonce revine pe scenă după o pauză de cinci ani! Suma spectaculoasă pe care o va încasa în urma show-ului

related posts

Modifică setările cookies