Bia Khalifa a arătat dovezile că Fulgy de la Clejani a agresat-o: „Am avut o înțelegere”


După doar câteva săptămâni de relație, perioadă în care vorbeau inclusiv despre căsătorie, Bia Khalifa și Fulgy de la Clejani s-au despărțit cu mare scandal.

Tag-uri: #bia khalifa #Fulgy

Acum, fiul Clejanilor este acuzat de fosta lui iubită că a agresat-o, i-a distrus laptopul și telefonul și, mai mult decât atât, ea i-ar fi plătit acestuia mâncarea, hainele cumpărate și tranportul.

Potrivit celor de la Cancan, care au postat inclusive fotografii cu obiectele distruse de Fulgy, Bia Khalifa a fost salvată la un moment dat de menajera din casă, în caz contrat bărbatul ar fi agresat-o mai rău.

„Îmi scria mesaje non-stop, mă suna non-stop, zice că are bani, dar îi plăteam și mâncare, și Uber-ul… Am mesaje cum îmi cere bani, cum îmi lăsa contul de fiecare dată, cum își cumpără haine fake, cum îmi poartă toate alea, cum nu mă lasă în pace. Pentru tot ce spun, am dovezi, nu vorbesc în vânt. Am și înregistrări cum menajera lui spune «Dacă nu eram eu, ieșea groasă» în una dintre situațiile în care a vrut să dea în mine. A dat în mine de câteva ori, dar spune în presă că mint! Cu laptopul și cu telefonul îl înțeleg că nu are bani să mi le repare, chiar dacă mi le-a spart. Eu am vrut doar să scap de el. Asta am vrut de la început, de când mi-am dat seama ce fel de om e, ce face. Am toate dovezile. Am avut o înțelegere foarte mișto care, dacă era respectată, nu se întâmpla nimic, adică ce se întâmplă acum, să nu-mi primesc lucrurile înapoi, să-mi repare bunurile sparte”, a spus Bia Khalifa.

  • Bia Khalifa a arătat dovezile că Fulgy de la Clejani a agresat-o: „Am avut o înțelegere”

related posts

Modifică setările cookies