Bianca Andreescu, primită ca o zeiţă în oraşul natal. Mesajul emoţionant al premierului Canadei


Tenismena Bianca Andreescu (19 ani), suprinzătoarea câştigătoare de la US Open 2019, a fost omagiată duminică în localitatea natală Mississauga. 


La ceremonie a participat inclusiv premierul Canadei, Justin Trudeau, care le-a transmis cuvinte de mulţumire părinţilor români ai Biancăi. 

Citește și: Românca Bianca Andreescu, gest copleșitor pentru Serena Williams. Cum i-a răspuns americanca

La fel cum s-a întâmplat cu Simona Halep la Constanţa (după succesul de la Wimbledon), Bianca Andreescu a făcut şi ea o baie de mulţime în urma victoriei de răsunet repurtate la Open-ul american de la New York.

Câteva mii de persoane au ţinut s-o felicite pe Bianca în Mississauga, o suburbie a oraşului Toronto, printre admiratorii tinerei tenismene aflându-se şi numeroşi compatrioţi de-ai noştri, care au afişat drapele tricolore şi mesaje în limba română. Din păcate pentru noi, deşi s-a născut din părinţi români emigraţi în Canada, Andreescu reprezintă ţara frunzei de arţar în circuitul feminin de tenis WTA.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Bianca (@biancaandreescu_) on

 

Prezent la eveniment, cel mai important om politic din Canada, premierul Justin Trudeau, a avut o remarcă emoţionantă la adresa părinţilor Biancăi. „Nicu şi Maria, vă mulţumesc pentru că aţi crescut o fată extraordinară şi o campioană incredibilă. De asemenea, vă mulţumesc pentru că, în urmă cu mulţi ani, aţi ales să locuiţi în Canada şi aţi demonstrat că în această ţară totul e posibil”, a spus Trudeau. Ca bonus, Bianca Andreescu a primit cheia oraşului Mississauga, primarul acestei localităţi promiţându-i că va redenumi o stradă cu numele ei.

,,Sunt o canadiancă mândră să reprezint această ţară peste tot în lume şi extrem de fericită că pot împărtăşi acest moment cu voi”, le-a răspuns Bianca Andreescu celor care au ajutat-o să ajungă la acest nivel. Ea a învăţat să joace tenis în România, într-o scurtă perioadă în care părinţii s-au întors în ţară, dar a profitat apoi din plin de un program al canadienilor pentru sprijinirea marilor talente din sport.

Sursa foto: Getty Images

Vezi și: Joia de altadata, Simona Halep la 17 ani

FULLSCREEN
Bianca Andreescu, primită ca o zeiţă în oraşul natal. Mesaj emoţionant al premierului Canadei
  • /


related posts