„Într-o blestemată dimineață de joi, cu cinci zile înainte de Crăciun, am plecat de lângă el doar o jumătate de oră, pentru a-i servi micul dejun fiului nostru Robert, atunci în vârstă de nici doi ani. M-am întors optimistă și fericită, căci urma să cumpărăm în dimineață acelei zile bradul, deoarece cu o seară înainte am cumpărat împreună tot felul de globuri și ornamente pentru casa noastră dragă, în care nu ne mutasem nici măcar de un an. Urmă să fie primul nostru Crăciun, în căsuța nostră mult visată, că o familie fericită, noi trei…aveam chiar și șemineu…. abia așteptăm….
Dar, întorcându-mă în camera noastră, l-am găsit foarte liniștit, cu ochii ațintiți spre tavan, parcă cuprins de niște gânduri de care nu mai putea să se rupă… Am intrat cu Robi, fiul nostru, care s-a oprit subit în fața patului. Ciudat, de obicei sarea vesel pentru a-l trezi el primul. Ceva nu era în regulă! De ce avea pe obraz și pe picioare pete visinii? Când i-au apărut și de ce eu le-am observat abia azi dimineață? Adică acum? L-am strigat, l-am întrebat de ce are petele alea? Ce i s-a întâmplat? Dar el se încăpățâna să stea pe gânduri, cufundat în cine știe ce subiect mai important decât să mă audă….
Știu că în ultima vreme era foarte stresat, avea probleme la una dintre discoteci, chiar fusese avertizat să aibă de grijă căci unul dintre managerii lui tranzacționa tot felul de substanțe (și în ziua de azi interzise)…. Abia deschisese de nici o lună acel club, Ramses, și deja unul dintre oamenii de încredere, pe care îl lăsase să se ocupe de tot, avea semnale că îl distrugea pe ascuns… Dar, oricum, Tavi, soțul meu mi-a promis că indiferent de ce se va întâmpla, va lasa problemele de la muncă la ușa casei, și nu va lasa nimic să ne distrugă atenția unul față de altul…. Deci, primul meu impuls a fost să mă supăr….
Prea multe gânduri! Nici nu m-a auzit! Apoi, am vrut să-l pup, dar ceea ce m-a șocat, a fost că era rece, rece că gheață. Un fior rece m-a cuprins și pe mine! Am simțit că tavanul se prăbușește pe noi, cu toată greutatea lui, cu un ultim efort, am încercat să-i fac respirație gură la gură…
M-am prăbușit…. picioarele nu mai voiau să mă asculte…, am încercat să formez la secretara soțului meu, dar gura mi-era încleștată, am bolborosit ceva, nu puteam să-mi simt limba, parcă avea 10 kg…
„Și restul, doar calvar…”
Doamne! Te rog! Fă să fie Tavi bine! Te rog, Doamne! Când mi-au revenit puțin puterile, am sunat 112, am cerut o salvare la adresa casei noastre , am luat copilul, și în pijamale, am ieșit în față casei.
Ningea. O plapumă mare de omăt acoperise noaptea trecută tot pământul. Era atât de frig. Doamne! Dar ce fac eu cu Robi în față casei doar într-o pijama de satin? Alerg din nou în casă, unde găsesc pe un cuier o blană roșie, cu care încerc să acopăr cât de cât copilul.
Ajutor! Ajutor! Un strigăt disperat, pe câmpul gol și pustiu doar cu un vecin prea departe să mă audă, copilul ghemuit speriat la pieptul meu, aproape sufocat de greutatea blănii ecologice, și douăzeci de minute de agonie. Prea nouă zona pentru situații disperate că aceasta…. atât am putut gândi….
Și restul, e doar calvar…. toți știți …. e greu să fii femeie într-o lume a bărbaților, fără o mână protectoare, un sprijin puternic cum era el…. Am fost fericită, cu el…. am iubit și am fost iubită…. poate nu am știut să arăt…destul. De atunci, am fost lovită și m-am ridicat! Din nou lovită. Dar nu mi se potrivește mie poziția căzut la pământ. Pe cât m-a respectat, pe atât de mult am cunoscut apoi umilință. Dar am învățat să țîn fruntea sus. Să lupt. Pentru el. Fiul meu. Copiii mei.
Domnul să îl binecuvânteze cu ceea ce merită pe acel manager. Care a știut să se transforme din infractor, dealer, consumator, în victimă. Acuzându-mă pe mine, pentru a-și ascunde faptele demne de pușcărie! Aștept și acum dreptatea Domnului. știu că Tavi, din cer, așteaptă și el!”, a scris Brigitte în trecut pe Facebook.
Astfel, la 25 de ani, în decembrie 2002, Brigitte a rămas văduvă, cu un copil de 2 ani, după ce Octavian Sfăt a murit de infarct.