Câinele președintelui Maia Sandu, Codruţ, l-a muşcat de mână pe președintele Austriei


Situație fără precedent la Chișinău, câinele președintelui Maia Sandu l-a mușcat, în joacă, pe președintele Austriei, în timp ce acesta se apleca să îl mângâie pe patruped.


După micul incident, Codruț și Alexander Van der Bellen s-au împăcat şi au făcut chiar şi o plimbare, împreună cu prima doamnă a Austriei şi Maia Sandu.

Mai mult, președintele Austriei a declarat că regretă decizia ţării sale de a bloca aderarea României la Spaţiul Schengen. Şeful statului austriac a spus că speră că la următoarea solicitare de admitere a ţării noastre în Schengen, decizia guvernului de la Viena să fie revizuită.

Codruț, câinele Maiei Sandu, a fost adoptat de către șefa statului după ce a fost găsit în stradă, lovit de o mașină. În urma accidentului, câinele a rămas fără un picior.

„Codruț face parte din echipa noastră de la Președinție de vreo 7 luni, după ce a fost găsit în stradă lovit de mașină. Din păcate nu am reușit să-i salvăm lăbuța, dar, după câteva luni de tratament, acum aleargă bucuros în 3 picioare”, după cum scria Maia Sandu, pe pagina sa de Facebook.

Sursă foto: Instagram/ Captura video

  • Câinele președintelui Maia Sandu, Codruţ, l-a muşcat de mână pe președintele Austriei

related posts

Modifică setările cookies