Camila Cabello, sexy și în era coronavirus. Artista nu respectă izolarea la domiciliu


Artista de origine cubaneză nu pare prea îngrijorată de pandemia de coronavirus și s-a giugiulit în parc cu iubitul ei, cântărețul canadian Shawn Mendes.


Camila Cabello și Shawn Mendes respectă izolarea la domiciliu ca păsările scăpate din colivie. Cei doi artiști au fost surprinși de fotografi într-un parc, luni dis-de-dimineață, cu cafeaua în mâini. Căldura de afară i-a determinat să se îmbrace sumar, ca de plajă.

Deși nu mai au evenimente publice la care să participe, cei doi au simțit nevoia de a ieși din casă, pentru o gură de aer, în Miami.

La o zi după plimbarea matinală, Camila Cabello le trimitea fanilor săi un mesaj pe Instagram prin care le cerea să aibă grijă de sănătatea lor fizică și mintală. Mai mult, artista le spunea că a luat măsuri „extreme” de protecție, pentru a trece cu bine peste această amenințare medicală.

Îmi e dor de voi, vă iubesc atât de mult. Cu toate știrile care vin constant și atât de multe lucruri necunoscute până acum ne luăm măsuri extreme de precauție pentru a ne proteja pe noi, echipa noastră, dansatorii noștri, trupa noastră și, în final, pe voi dragi prieteni”, a scris Camila.

Citește și: Camila Cabello, prima poză nud pe Instagram, cu ocazia împlinirii a 23 de ani

FOTO: Profimediaimages.ro

Situația este alarmantă în SUA, unde au fost confirmate aproape 55.000 de îmbolnăviri, cele mai multe în doar o săptămână. 784 de oameni au murit până acum și alți 1.175 sunt în stare critică.

Primarul comitatului Miami-Dade, Carlos A. Gimenez, a fost suspect de coronavirus după ce a intrat în contact cu un reprezentant al biroului de presă al președintelui Braziliei, Jair Bolsonaro. Edilul s-a autoizolat la domiciliu vreme de 14 zile și a primit confirmarea că nu este bolnav de COVID-19.

Fotografii: Profimediaimages/Getty Images

Vezi și VIDEO: 

  • Camila Cabello, sexy și în era coronavirus. Artista nu respectă izolarea la domiciliu

related posts

Modifică setările cookies