Carmen Barcan, terapeutul care te slăbește de nu te vezi și te schimbă ca om


Nu toți cei care avem nevoie de terapie suntem bolnavi. Kilogramele în plus sunt o problemă, dar nu trebuie să apelăm la soluții radicale pentru a scăpa de ele. Dar tot terapie se cheamă ceea ce ne trebuie. Dacă erai convins că ai încercat totul, află că există metoda lui Carmen Barcan. Cine o cunoaște spune despre ea că e un excelent psiholog de suflete și șlefuitor de trupuri fără egal în România.


Mulți oameni sunt nemulțumiți de felul cum arată, dar nu sunt destul de pregătiți să-și schimbe stilul de viață. Cei care o fac, totuși, se plâng că n-au rezultatele pe care și le-au dorit și dau vina pe oricine altcineva, numai pe ei nu. Poate e cazul să-și schimbe abordarea și să înțeleagă cât de important e aportul lor la schimbarea pe care o așteaptă de la ei.

Acesta este unul dintre crezurile lui Carmen Barcan, tehnician nutriționist și terapeut specializat în tehnici non-invazive de slăbire și remodelare corporală. 

Carmen Barcan e convinsă că viața fiecăruia e făcută din alegeri, însă de la dorință la putință mai e un hop care se cheamă voință. Terapeutul e de părere că, deși fină, granița dintre dorință și voință este cea care îi împiedică pe oameni să-și îndeplinească obiectivele.

Voința este, de cele mai multe ori, stimulată de cel cu care lucrezi. Dacă specialistul nu te determină să schimbi anumite lucruri la tine, nu prea putem vorbi de voință. Când vrei ceva, nu este de ajuns. Trebuie să intervină specialistul, prin puterea exemplului. Ceea ce transmit mai departe - eu și trăiesc, am un stil de viață sănătos și o viață echilibrată. De aceea mie îmi iese treaba. Pentru că transmit seriozitate, siguranță, profesionalism”, spune terapeutul.

Cum ajung oamenii să slăbească cu metoda Carmen Barcan

Știți deja că femeile au tendința (și le iese de minune) de a schimba bărbații din viața lor. Dacă vei ajunge să o cunoști pe Carmen Barcan, o să apreciezi că te-ai lăsat „modelat”. În final, vei deveni un om complet diferit de cel care a intrat prima dată în cabinet. Dar ce o face pe Carmen Barcan specială?

Eu iubesc fiecare persoană care intră în program. Probabil, dragostea și implicarea pe care eu le eman ajută ca eu să găsesc metoda potrivită pentru acea persoană, pentru că metoda diferă. Sunt unică în domeniu, pentru că toți cei cu care lucrez au rezultate, fără excepție. Într-o zi pot lucra și cu 10 oameni și să am rezultate cu fiecare, iar la final de program să fiu la fel de fresh, la fel de echilibrată. În momentul în care oamenii vin și mă cunosc, ei se schimbă în bine. Iar asta îmi ușurează mie munca”, mărturisește terapeutul.

Vezi mai multe poze în GALERIA FOTO de mai jos!

În terapia de transformare corporală, nu doar alimentația joacă un rol important în atingerea scopului de a slăbi, ci și procedurile aplicate. Acestea implică aplicarea de măști și creme, dar și utilizarea unor aparate de ultimă generație. „E un concept de la A la Z, care include și îndrumări, și proceduri, și recomandări pentru mișcare fizică”, spune Carmen Barcan.

Unde greșim când alegem ceea ce mâncăm

Eu sunt tehnician în nutriție, dar cunosc multe lucruri pentru că m-a pasionat studiul și am lucrat practic. Am văzut unde greșesc oamenii”, spune Carmen Barcan, care face recomandări personalizate de asocieri alimentare celor care intră în programul ei de slăbire. Meniurile sunt în funcție de nevoile lor nutritive, de scopurile cu care intră în program, de starea de sănătate în momentul începerii programului și mulți alți factori.

În momentul în care știi să faci diferența dintre ceea ce te avantajează și ce nu, atunci jonglezi foarte ușor cu alimentele. Oamenii cu care lucrez învață când pot mânca diversificat. Și, când vor să slăbească, pot face asta dimineața. În rest, la prânz și seara, trebuie să mergem pe simplitate. Dau un exemplu: salata. Da, salată, dar să nu aibă mai mult de trei ingrediente. Aici se greșește frecvent”, spune tehnicianul nutriționist. 

Cine a slăbit cu metoda Carmen Barcan

Terapia aplicată de Carmen Barcan durează, de regulă, 3 luni, timp în care terapeutul poate determina orice om să renunțe la vechiile sale obiceiuri și să adopte un plan de nutriție adaptat nevoilor sale. Persoanele care intră în programul ei de tranformare corporală ajung la ea, de obicei, prin recomandare. Explicația este că specialista lucrează singură în clinica ei din București și numărul mare de solicitări nu îi permite să le onoreze pe toate.

Printre cei care au slăbit cu metoda ei se numără cântăreața Francisca Dulceanu (Ciska).

Pentru ea nu există imposibil, așa că orice persoană care îi trece pragul beneficiază de o transformare spectaculoasă. Și uite așa am evoluat frumos, fizic și emoțional și tot așa am văzut pe pielea mea, la propriu, faptul că orice este posibil! Eu am reușit doar datorită ei, celui mai bun terapeut (…)

Carmen mereu s-a încăpățânat să facă totul non-invaziv, a preferat drumul corect, drumul fără de scurtături, șmecherii sau artificii, dar cu siguranță drumul cel mai sigur care aduce rezultatele și satisfacțiile cele mai mari!”, a scris Francisca pe contul ei de Instagram.

Artista, care a slăbit 20 kg într-un timp record, a dezvăluit că experiența aceasta nu i-a adus doar modificări de ordin fizic.

Mi-a schimbat stilul de viață complet, astfel mă mențin fără probleme într-o formă fizică, ba chiar evoluez constant și mai important, de când am cunoscut-o până în prezent mi-a fost mereu aproape, mai ales în situații de viață, în probleme ceva mai personale, atunci când nu știam cum să gestionez situațiile”, a mai spus cântăreața.

A slăbit 50 kg în 9 luni fără intervenții chirurgicale

Avea 170 de kilograme și nu se simțea bine în pielea lui. E vorba de Bogdan Pavlică, realizator emisiuni la Radio România, care în 9 luni a dat jos nu mai puțin de 50 de kilograme.

La 170 kg nu mă închideam la șireturi. De fapt, îmi luam totul fără șireturi”, a povestit Bogdan, în direct, în emisiunea La Măruță. Vezi mai jos toată mărturia lui!

Cine este Carmen Barcan

Carmen Barcan are 50 de ani și nu a fost dintotdeauna terapeut și tehnician nutriționist. În perioada 1989 – 1997 a fost contabil în Bacău, după care a lucrat 6 ani în comerț și alți 6 ani ca manager de asigurări. Și-a dat demisia pentru a începe o afacere pe cont propriu. După ce a urmat o serie de cursuri de specializare, a adus în Bacău tratamente cu ultrasunete și de detoxifiere într-o vreme în care nimeni nu făcea așa ceva în oraș.

În urmă cu mai mulți ani a avut probleme cu kilogramele în plus, lucru care a inspirat-o să studieze și descopere noi tehnici de transformare corporală.

Am avut și eu 27 de kilograme în plus. Timp de doi ani. Am slăbit și am învățat foarte multe lucruri. Cel mai probabil, n-aș fi ajuns la acest nivel de performanță, de a îndruma pe cineva, dacă n-aș fi trecut și eu prin acest gen de experiență. Știu ce înseamnă să ai kilograme în plus, să fii frustrat, să eviți oglinda”, mărturisește terapeutul.

Carmen Barcan e căsătorită cu medicul chirurg Nicolae Barcan, cu care are doi copii.

Fotografii: @carmen_barcan.ro

Vezi și VIDEO:

  • Carmen Barcan, terapeutul care te slăbește de nu te vezi și te schimbă ca om

related posts

Modifică setările cookies