Carmen Trandafir și Emil Grădinescu, un cuplu pentru care vârsta este doar un număr. Cum a început povestea lor de dragoste 


Cântăreața Carmen Trandafir și comentatorul sportiv Emil Grădinescu formează un cuplu de peste 15 ani. În ciuda diferenței de vârstă de 16 ani, cei doi au găsit o cale de a fi fericiți împreună. Iată cum a început povestea lor de dragoste!


Carmen Trandafir și Emil Grădinescu sunt împreună de 15 ani, dar s-au căsătorit abia în anul 2011, atunci când acesta a cerut-o de soție într-o manieră puțin romantică. Au împreună o fetiță de 13 ani, pe nume Ana, de care sunt foarte mândri. 

Invitați în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță, Carmen și Emil au vorbit despre începutul relației lor. Emil a dezvăluit că picioarele lui Carmen au fost cele care i-au atras atenția prima dată.  

"Eu am remarcat-o pe doamna într-o emisiune de televiziune în care își etala picioarele. Anii au trecut, apoi ne-am întâlnit la un șprit, la o deschidere de restaurant. Vorbeam numai de muzica rock, de trei ori ne-am văzut, tot despre muzică am vorbit”, a declarat acesta.

Carmen a povestit că cererea în căsătorie a sosit abia după 8 ani de relație, când aveau deja un copil. Momentul nu a fost unul romantic și a luat-o complet prin surprindere pe artistă. 

"Noi am plecat în relație că nu ne căsătorim, că nu facem copii. Când m-a cerut, după 8 ani de relație, eram supărată, aveam copil de trei ani. M-a cerut în căsătorie într-un mod neromantic”, a declarat solista. 

Vezi și: Întrebarea Mesei Rotunde cu Gabi Szabo - În politică, atunci când ți se spune "da" , e "nu"

  • Carmen Trandafir și Emil Grădinescu, un cuplu pentru care vârsta este doar un număr. Cum a început povestea lor de dragoste 

related posts

Modifică setările cookies