Ce a făcut Alexandra Stan cu primii bani câștigați din muzică: „I-am cumpărat o mașină”


Alexandra Stan a spus ce a făcut cu primii bani câștigați din muzică. Iată declarațiile făcute de frumoasa artistă!


Cu milioane de fani atât din România, cât și din străinătate, Alexandra Stan este una dintre cele mai cunoscute cântărețe. Aceasta și-a început drumul în muzică încă din copilărie, atunci când fredona piese celebre în fața familiei și a vecinilor. Ulterior, ea a luptat pentru a avea un nume în această industrie și a reușit ca versurile sale să fie cântate de oamenii din întreaga lume. 

Se cunoaște faptul că celebra cântăreață are o relație extrem de specială cu familia sa și întotdeauna își arată afecțiunea față de ei, atât prin gesturi, cât și prin cadouri. Într-un interviu acordat recent, Alexandra Stan a spus ce a făcut cu primii ei bani din muzică.

„Îmi amintesc că din primii bani câștigați am pus deoparte și am strâns până i-am luat surorii mele o mașină. Mi-am dorit mult să fac asta. Îmi ajut familia și acum, e o responsabilitate pe care mi-am asumat-o și o fac cu drag”, a declarat ea pentru EGO.RO

La începutul carierei, Alexandra Stan a recunoscut că nu a apelat la un stilist, lucru care a făcut-o să întâmpine câteva probleme din punct de vedere al imaginii.

„A fost mai greu la început, mai împrumutam de la sora mea mai mare, de la prietene, mai combinam eu articole. Nu am avut stilist și nu am băgat bani în asta, o situație care mă măcina când vedeam cum erau echipele artistelor din afară cu care eu cântam pe aceeași scenă. Dar cumva și treaba asta m-a întărit și m-a determinat să-mi dau seama ce îmi doresc de fapt și să muncesc mai mult ca să obțin ce îmi doresc.”, a mai spus ea pentru sursa citată.

Sursă foto: Alexandra Stan/Facebook

  • Ce a făcut Alexandra Stan cu primii bani câștigați din muzică: „I-am cumpărat o mașină”

related posts

Modifică setările cookies