Ce a făcut-o pe Meghan Markle să renunțe la gândurile suicidare. Mărturisirile făcute de prințul Harry despre drama soției sale


Prințul Harry face noi dezvăluiri în fața lui Oprah Winfrey în “The Me You Can’t See”, un documentar axat pe sănătate mintală. 


Fiul cel mic al prințesei Diana a povestit despre drama prin care a trecut Meghan Markle în timp ce locuia la palat, dar și cum a aflat despre gândurile de suicid ale soției sale. 

Prințul Harry a dezvăluit că Meghan Markle i-a spus despre gândurile sale negre chiar în seara în care au participat la un concert la Royal Albert Hall. Meghan era pe atunci însărcinată în câteva luni cu Archie. 

Meghan Markle și prințul Harry, fotografiați la evenimentul de la Royal Albert Hall în 16 ianuarie 2019 (FOTO: Getty Images)

El a continuat spunând că Meghan nu s-a sinucis pentru că “nu vrut ca eu să fiu pus în situația de mai pierde o altă femeie din viața mea”.

„Lucrul care a împiedicat-o a fost gândul că ar fi fost nedrept pentru mine să fiu pus în situația de a pierde o altă femeie din viața mea - și cu un copil în pântece…copilul nostru. (…) Cel mai înspăimântor lucru pentru ea era faptul că gândea limpede. Nu era nebună. Nu lua pastile sau alcool. Era complet sănătoasă. Și totuși, în liniștea nopții, aceste gânduri au trezit-o”, a povestit Harry, potrivit Daily Mail

Prințul a mai spus că nu a știut cum să reacționeze după mărturisirile făcute de Meghan și că se simte într-un fel rușinat de faptul că lucrurile au mers atât de departe. În acea noapte, Harry a decis că lucrurile nu mai pot continua așa și că trebuie să facă ceva pentru soția sa. 

Ducele de Sussex a mărturisit că terapia a fost extrem de benefică pentru cei doi și bineînțeles decizia de a se rupe de Casa Regală Britanică. 

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Miliția modei by Costi Diță - „Doamna Beyonce are flăcări pe piept”

 

  • Ce a făcut-o pe Meghan Markle să renunțe la gândurile suicidare. Mărturisirile făcute de prințul Harry despre drama soției sale

related posts

Modifică setările cookies