Ce mare s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria face senzație pe rețelele sociale


La nici doi ani, micuța Eva Maria încălzește inimile internauților cu ochii ei albaștri. Fiica Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov crește înconjurată de dragostea ambilor părinți.


Eva Maria strălucește în brațele mamei sale, de care a fost despărțită în primele luni de viață. Însă, cele două par a fi recuperat timpul pierdut și se bucură de fiecare secundă pe care o petrec împreună.

Deși și-a redus la minimum prezența în mediul online, Elena Udrea a făcut o excepție ieri seară, când a postat o fotografie emoțioanntă realizată alături de fiica ei. Eva Maria se apropie de aniversarea de doi ani și pare mai fericită ca niciodată fiindcă îi are pe ambii părinți alături.

Iubire nesfâșită”, a scris Elena Udrea în dreptul acestei fotografii și a strâns mii de aprecieri și sute de comentarii pozitive.

O fotografie foarte reușită cu Eva Maria a postat, pe Instagram, și tatăl ei, Adrian Alexandrov. Vezi AICI!

Elena Udrea se află în România din luna iulie a anului trecut, când a renunțat la statutul ei de refugiat în Costa Rica. Fostul ministru al turismului se refugiase în țara din America Centrală pentru a scăpa de ancheta în dosarul Gala Bute, pe care ea o considera un abuz.

Elena Udrea fusese arestată în Costa Rica la 4 octombrie 2018, însă a fost eliberată în decembrie 2018. La scurt timp, a demarat procedurile de întoarcere în țară, mai ales că Instanța Supremă a suspendat executarea pedepsei în dosarul Gala Bute.

Am ales să cer protecție în Costa Rica în condițiile în care tocmai aflasem că sunt însărcinată, iar evoluția în dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuție, nu de o judecată corectă, în baza legii. Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranță, însă știți că am fost arestată când Eva avea 13 zile și, doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut ca ea să vină pe lume în libertate”, spunea Elena Udrea la vremea respectivă.

Fotografii: Elena Udrea Facebook/@alexandrov_adrian

Vezi și VIDEO: 

  • Ce mare s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria face senzație pe rețelele sociale

related posts

Modifică setările cookies