Ce poreclă are Regina Elisabeta? Toți o alintă așa încă din copilărie


Are 93 de ani, în teorie este cea mai puternică femeie din lume, fiind Regina Marii Britanii de 67 de ani, însă puțini știu ce poreclă are aceasta.


Regina Elisabeta va renunța în curând la tron, dacă ar fi să ne luăm după ce scriu jurnaliștii britanici, iar acum, pe final de mandat, s-a aflat și ce poreclă are suverana.

Din câte se pare, atunci când era foarte mică, Elisabeta nu putea să-și spună numele, iar când era întrebată cum o cheamă, ea răspundea: Lilibet. Încă de atunci, aceasta a rămas porecla Reginei Marii Britanii, de care Elisabeta este foarte mândră. Rudele cele mai apropiate ale Reginei i-au spus mereu Lilibet, inclusiv soțul ei, Prințul Philip alintând-o așa. 

O altă poreclă pe care a avut-o Regina Elisabeta a fost Gary, deoarece Prințul William nu-i putea spune granny (bunică) atunci când era foarte mic, iar ce se auzea din gura lui era: gary.

Presa din Marea Britanie notează că Regina Elisabeta se semna Lilibet și în unele documente sau scrisori pe care le redacta pentru familia ei.

Vezi și: Romanii cu care si Regina Angliei se mandreste

related posts

Modifică setările cookies