Ce ținute au purtat vedetele la primul festival de film din Arabia Saudită. Alessandra Ambrosio și Irina Shayk au furat toate privirile


Red Sea International Film Festival și-a deschis porțile pe 6 decembrie, în orașul port Jeddah din Arabia Saudită, iar printre personalitățile care au pășit pe covorul roșu s-au aflat nume mari din cinematografia internațională, dar și din lumea modei. 

 


Fiind primul eveniment de acest fel din Arabia Saudită, a stârnit imediat curiozitatea fotografilor, care au fost atenți la toate detaliile. Printre invitații de seamă ai Festivalului Internațional de Film de la Marea Roșie s-au aflat: actorul francez Vincent Cassel și soția lui, modelul Tina Kunakey; Catherine Deneuve, Clive Owen, Hilary Swank, Irina Shayk și Alessandra Ambrosio. 
 
 
Fiind prezente într-o țară musulmană, actrițele și fotomodelele au avut grijă să-și aleagă ținute care să le acopere aproape tot corpul. Chiar și așa, s-au remarcat prin eleganță și rafinament. Irina Shayk, spre exemplu, a ales o rochie neagră, semnată Mônot, brandul designerului libanez Eli Mizrahi. Rujul roșu și spatele gol au fost detaliile irezistibile prin care rusoaica a atras toate privirile. 
 
 
Tot o creație Mônot a ales și modelul Candice Swanepoel. Frumoasa blondă din Africa de Sud s-a remarcat într-o rochie albă cu o trenă lungă.  
 
 
Într-o rochie albă a strălucit și brazilianca Alessandra Ambrosio, care se bucură de o siluetă impecabilă la 40 de ani. 
 
 
Starul din „Million Dollar Baby”, actrița Hilary Swank a ales o rochie neagră cu decolteu adânc și paiete. 

 
 
Sursă foto: Getty Images, Instagram/ angelcandicesirinashayk
 
Vezi și: TikTokJobs: Dentiști și provocări

 
 
 
 
  • Ce ținute au purtat vedetele la primul festival de film din Arabia Saudită. Alessandra Ambrosio și Irina Shayk au furat toate privirile

related posts

Modifică setările cookies