Chrissy Teigen și “cel mai sexy bărbat din lume”, John Legend, așteaptă al treilea copil


Au doi copii mici, de patru și doi ani, s-au chinuit până au reușit să îi facă, au apelat la inseminare artificială, însă tot efortul a meritat. Le place atât de mult să fie părinți încât Chrissy Teigen și Jon Legend au mai încercat o dată… și iată că le-a reușit! Cei doi au anunțat că așteaptă al treilea copil în noul clip – Wild.


Chrissy Teigen, soția cântărețului Jon Legend, desemnat “cel mai sexy bărbat în viață” de către revista People, și-a etalat burtica în videoclipul Wild, unde apar și cei doi copii ai cuplului. Aceștia mai au o fetiță de patru ani și un băiețel de doi. 

 

O adevărată vedetă pe rețelele de socializare, Chrissy Teigen a fost mereu deschisă în legătură cu viața ei. Aceasta le-a povestit fanilor că s-a chinuit mult până când a rămas însărcinată cu primul copil, după mai multe încercări de inseminare artificială eșuate. 

Vestea că Jon Legend și Chrissy Teigen așteaptă al treilea copil este o surpriză pentru fani, în condițiile în care modelul a suferit de curând o operație de scoatere a silicoanelor. Mai mult, aceasta mărturisea că va mai așteptă câțiva ani până la o nouă încercare.

 

În trecut, vedeta a povestit că a realizat un pictorial pentru Sports Illustrated în vreme ce era sub tratament pentru inseminarea in vitro.

Tratamentul, destul de agresiv, a lăsat urme pe corpul modelului, care a avut nevoie de machiaj și ceva Photoshop pentru a arăta perfect în paginile revistei.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de chrissy teigen (@chrissyteigen) pe

"Eram în Zanzibar și făceam pozele și aveam la mine un kit cu medicamente. Era destul de dificil, pentru că din cauza lor mă balonam și mă învinețeam foarte repede, daca mă loveam un pic mai tare în zone sensibile. A trebuit să acoperim vânătăile cu machiaj", a spus soția lui John Legend.

Sarcini controversate

Când a rămas însărcinată cu primul copil, Chrissy Teigen a dezvăluit că și-a implantat un embrion de fetiță, iar mulți au considerat acest lucru imoral, pentru că nu ar trebui să alegem singuri sexul copilului.  

La a doua sarcină, soția lui John Legend a anunțat că următorul ei copil va fi un băiețel.

"Ți-a trecut măcar o clipa prin cap să încerci pe cale naturală?", a întrebat-o o admiratoare, iar Chrissy i-a răspuns enervată: "Da, am încercat vreo 9 ani, vrăjitoare ce ești! Dacă mai ai altă idee, dă-mi de veste!", a scris în urma cu câțiva ani modelul.

"Eu și John avem probleme. Cred că am fi făcut până acum 5-6 copii, daca aș fi rămas însărcinată. Eu credeam că femeile rămân tot timpul însărcinate din greșeală. Ma tot întrebam de ce nu ni se întâmplă și nouă când eu eram mai tânără și John sănătos?", a povestit Chrissy.

 

  • Chrissy Teigen și “cel mai sexy bărbat din lume”, John Legend, așteaptă al treilea copil

related posts

Modifică setările cookies