Christina Applegate, dezvăluiri sfâșietoare despre viața cu scleroză multiplă: „Trăiesc într-un fel de iad”


Christina Applegate a vorbit recent despre boala teribilă de care suferă într-un interviu acordat emisiunii „Good Morning America”. Actrița în vârstă de 52 de ani a fost diagnosticată cu scleroză multiplă în plăci în anul 2021. 


„Trăiesc într-un fel de iad. Nu prea ies din casă, așa că este un pic dificil ținând cont de starea în care mă aflu. Dar, bineînțeles, sprijinul este minunat și sunt foarte recunoascătoare”, a mărturisit actrița cunoscută în special pentru rolul lui Kelly din serialul „Familia Bundy”, potrivit NBC News.

Vedeta a fost ovaționată în picioare la premiile Emmy în ianuarie, când a apărut pe scenă cu un baston ca să prezinte un premiu. Actrița a recunoscut că a fost extrem de emoționată și chiar a plâns pe scenă.

„Oamenii au spus: "Oh, ai fost atât de amuzantă", iar eu nici măcar nu-mi aminteam ce am spus pe scenă. Nu știu ce făceam. M-am emoționat atât de tare încât nici măcar nu mai știam ce se întâmplă. M-am simțit foarte iubită și a fost un lucru frumos”, a mai spus Applegate.

Christina Applegate și-a anunțat diagnosticul în 2021 prin intermediul rețelelor de socializare. De atunci, vedeta a oferit fanilor actualizări despre starea ei de sănătate.

Scleroza multiplă este o boală a sistemului nervos central care întrerupe fluxul de informații între creier și corp, potrivit Societății Naționale de Scleroză Multiplă. Sistemul imunitar atacă mucoasa nervoasă a organismului, producând simptome imprevizibile, inclusiv durere, oboseală sau chiar paralizie. 

Fotografii: Getty Images

related posts

Modifică setările cookies