Christina Applegate și-a făcut ultima apariție în calitate de actriță pe covorul roșu. Suferă de scleroză multiplă


Diagnosticată cu scleroză multiplă în timp ce filma ultimul sezon al serialului “Dead To Me”, în august 2021, Christina Applegate a a făcut un ultim efort pentru a apărea pe covorul roșu, la decernarea SAG Awards.


Applegate a mărturisit că probabil aceasta va fi ultima ei apariție pe covorul roșu în calitate de actriță. Aceasta a venit însoțită de fiica ei Sadie Grace LeNoble, în vârstă de 12 ani, întrucât a fost nominalizată la categoria “Cea mai bună actriță într-un serial de comedie”, pentru prestația ei din Dead To Me. 

Christina Applegate a dezvăluit într-un interviu că a filmat ultimul sezon al serialului în vreme ce lupta cu simptomele sclerozei multiple.

Aceasta a depus toate eforturile posibile pentru a duce la final serialul Dead To Me, în ciuda simptomelor: „Trebuia să procesez pierderea vieții mele, pierderea acelei părți din mine”. Din păcate, nu s-a simțit mult mai bine nici după tratament. Primele semne ale bolii au apărut mai demult, când filma primul sezon al serialului, atunci când și-a pierdut echilibrul la o scenă de dans. Odată revenită pe platourile de filmare, a avut nevoie de un scaun cu rotile din cauza mobilității reduse. De asemenea, nu a putut filma scene care presupuneau să meargă sau să stea în picioare, fără să se sprijine de perete.

Pe covorul roșu, Christina a fost elegantă într-o rochie neagră tip sacou, cu trenă, pe care a accesorizat-o cu un baston inscripționat cu FU MS (F**k you, multiple sclerosis).

În noile condiții, Cristina se vede nevoită să renunțe la actorie: “Nu îmi pot imagina să mă trezesc la 5 dimineața și să stau 12-14 ore pe platourile de filmare. Nu mai pot face asta acum!”. Vedeta a explicat că o să se axeze mai mult pe proiecte de tip voice over, adică să pună voce pe diverse materiale sau filme de animație.

  • Christina Applegate și-a făcut ultima apariție în calitate de actriță pe covorul roșu. Suferă de scleroză multiplă

related posts

Modifică setările cookies