Cine sunt cele două mame albe ale lui Lewis Hamilton și cum i-au influențat ele cariera


În spatele unui bărbat puternic se află, de cele mai multe ori, o femeie tare ca piatra, care îi influențează parcursul în viață. Lewis Hamilton are două, cărora le spune „mamă”.


Când pomenește cuvântul „mamă”, Lewis Hamilton se gândește automat la două femei, pentru că da, pilotul de Formula 1 are două femei la care se raportează în acest fel: mama sa biologică și mama vitregă.

Carmen Larbalestier (Lockhart), în vârstă de 65 de ani, este cea care i-a dat naștere, în ianuarie 1985. Femeia, care este albă, a divorțat de tatăl lui Lewis când el avea doi ani. Timp de zece ani, puștiul a locuit cu mama și cu surorile sale vitrege. Însă, Anthony Hamilton și-a refăcut viața alături de Linda, tot o femeie albă, pe care familia a acceptat-o imediat.

La vârsta de 12 ani, Lewis Hamilton s-a întors să locuiască în casa tatălui său, moment în care a putut s-o cunoască mai bine pe Linda. „Ea e incredibil de grijulie, foarte atentă și amuzantă”, avea să spună pilotul despre noua femeie din viața tatălui său. A fost doar începutul, fiindcă în curând a acceptat-o ca mamă.

În primii ani ai carierei sale de pilot de Formula 1, cele două mame albe ale lui Lewis Hamilton s-au apropiat foarte mult, devenind nedespărțite. Fiecare a acceptat rolul pe care îl avea în viața lui Lewis, un viitor mare campion. În octombrie 2008, imediat după victoria înregistrată în Marele Premiu al Chinei, Lewis Hamilton le-a îmbrățișat pe amândouă, ca și când ele ar fi fost una.

Vezi mai jos GALERIA FOTO!

Lewis Hamilton: „În spatele fiecărui bărbat de succes este o femeie puternică și frumoasă”

Mulți ani la rând, după victorii importante obținute pe circuit, Lewis Hamilton le-a adus un tribut membrilor familiei sale care au contribuit substanțial la succesul său de azi.

Recent, pilotul a postat pe Instagram o fotografie cu cei dragi lui, care îl încurajau înaintea unei curse de karting din campionatul mondial. 

Bărbatul de culoare mândru din stânga, tata, și-a luat 4 joburi ca să mă țină la curse, la început. Nu am avut întotdeauna cel mai bun echipament, dar am reușit ca familie. Cele două mame frumoase ale mele din această fotografie, ele ne-au ținut împreună în vremuri grele. În spatele fiecărui bărbat de succes este o femeie puternică și frumoasă; eu am avut două. Cel mic, incredibilul meu frate, care m-a inspirat și care azi inspiră pe și mai mulți”, a scris Hamilton.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Lewis Hamilton (@lewishamilton) on

Carmen Larbalestier: „Tony a vrut să fie cineva, eu să am o viață liniștită”

Părinții lui Lewis Hamilton au divorțat din cauza diferențelor mari de gândire dintre ei. „Tony voia să devină cineva, și a reușit asta. Eu voiam să am o viață liniștită și asta a creat o prăpastie între noi. Nu m-am putut vedea în acel stil de viață agitat”, a dezvăluit Carmen Larbalestier într-un interviu.

Se pare că Anthony Hamilton a investit tot ce a avut în fiul său, convins că acesta se va descurca în viață mai bine decât a făcut-o el. Și nu s-a înșelat.

Eu nu l-am oprit să se asigure că Lewis a obținut ceea ce și-a dorit. Fără munca asiduă a tatălui său, el nu ar fi fost capabil să continue”, a mai spus femeia.

Linda Hamilton (57 de ani) a fost cea care a preluat rolul de mamă de la Carmen și care i-a fost alături de Lewis. Deseori a fost văzută la cursele sale de Formula 1, chiar și după 2010, când pilotul l-a eliberat pe tatăl său din funcția de impresar.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Întrebarea Mesei Rotunde - Jorge: „Asta este cea mai mare frică a mea, la The Masked Singer”

  • Cine sunt cele două mame albe ale lui Lewis Hamilton și cum i-au influențat ele cariera

related posts

Modifică setările cookies