Cristi Borcea și-a văzut gemenele pentru prima dată. Cum arată Indira și Rania


Fostul finanțator al clubului Dinamo a fost eliberat din penitenciar, miercuri, după 8 luni petrecute după gratii în dosarul retrocedărilor ilegale. Cristi Borcea și-a văzut pentru prima dată gemenele, Indira Maria și Rania Maria.


Cele două fiice ale sale, pe care le are cu Valentina Pelinel, au venit pe lume când el se afla în închisoare. Cristi Borcea le-a văzut pentru prima dată miercuri după-amiază, când a fost eliberat condiționat. Fostul finanțator de la Dinamo a executat doar 8 luni din pedeapsa de 5 ani de detenție, pe care a primit-o în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din stațiunea Mamaia.

Primul lucru pe care îl va face Borcea este să se implice în organizarea botezului celor două fete. Valentina Pelinel a așteptat o decizie definitivă a intanței și a sperat până în ultima clipă ca soțul ei să iasă din închisoare.

Tribunalul Ilfov a susținut decizia anterioară a Judecătoriei Sectorului 4, care a stabilit că omul de afaceri își poate ispăși restul de pedeapsă în stare de libertate.

Citește și: Cristi Borcea nu mai vrea copii cu alte femei. "Valentina e ultima femeie din viața mea!"

Cristi Borcea nu și-a văzut nici fiul în 2016

Cristi Borcea și Valentina Pelinel mai au un băiat, pe nume Milan. Băiatul s-a născut în 2016, însă omul de afaceri nu a fost de față nici la nașterea lui, fiind tot la închisoare. La fel ca acum, soția sa l-a așteptat să iasă de după gratii ca să-l poată creștina după datină.

Fotografii: Facebook

Vezi și VIDEO: Valentina Pelinel, o mamă puternică

  • Cristi Borcea și-a văzut gemenele pentru prima dată. Cum arată Indira și Rania

related posts

Modifică setările cookies