Cristina Cioran și Alex Dobrescu, primele declarații după ce s-a anunțat că s-au despărțit


La câteva zile după a fost cerută de soție, Cristina Cioran și Alex Dobrescu nu mai formează un cuplu. 


Pe data de 20 octombrie, în ziua în care a fost cerută de soție, Cristina Cioran a vorbit despre moment pentru spynews
 
”Da, m-a cerut de soție! Acum de dimineață s-a întâmplat, la prima oră, ca să nu cumva să mă gândesc prea mult (râde). De dimineață a venit și a improvizat ceva, a venit la pat, mi-a adus niște flori. Nu mi-a oferit încă inelul, e comandat, mi-a dat doar florile. S-a mai întâmplat de multe ori să mă ceară, dar am decis împreună că nu are sens, că nu ne grăbim, că nu ne interesează asta acum, dar el își dorește foarte tare oficializare și de aceea."

Pe 20 octombrie, anunțul potrivit căruia Cristina Cioran și Alex Dobrescu se căsătoresc lua prin surprindere lumea mondenă. La puțin timp însă, pe rețelele de socializare, Alex Dobrescu a distribuit un clip video în care apare Cristina Cioran și a spus:
 
"A se viziona video cu o precizare: sunt fostul iubit al Cristinei Cioran."
 
Și Cristina Cioran a dat un intervoi publicat de Fanatik, după ce s-a anunțat despărțirea, și a spus:
 
"Alex este tatăl Emei. Ne iubim, dar avem niște divergențe de opinii."

Vedeți video:

  • Cristina Cioran și Alex Dobrescu, primele declarații după ce s-a anunțat că s-au despărțit

related posts

Modifică setările cookies