Cu cine a înlocuit-o Joe Manganiello pe Sofia Vergara, după divorț. Actorul a fost surprins în compania unei femei superbe


După opt ani de căsnicie, Sofia Vergara și Joe Manganiello au luat decizia de a divorța și, recent, la aproximativ două luni de la cele întâmplate, actorul american a fost surprins în compania unei colege de breaslă.


Nici bine nu și-a căpătat statutul de burlac, că Joe Manganiello a și făcut o nouă cucerire. După divorțul de Sofia Vergara, acesta a ajuns în brațele actriței Caitlin O’Connor. Conform TMZ, cei doi se află în faza de cunoaștere și încă nu au oficializat nimic.

Cei doi s-au întâlnit la un eveniment de proiecție a unui film, în luna august, și ar fi intrat într-un jacuzzi, împreună, punând apropierea lor pe seama faptului că amândoi sunt din zona Pittsburgh. Săptămâna trecută, Page Six i-a surprins pe Sofia și pe Joe ieșind împreună dintr-o sală de sport, în California.

Conform sursei menționate anterior, citând o persoană din anturajul acestora, Sofia și Joe se separaseră de ceva vreme și au decis să se distanțeze unul de altul. După doar două zile de când anunțul separării a fost făcut, actorul a cerut divorțul, menționând diferențe ireconciliabile.

Mai mult decât atât, potrivit unei persoane apropiate celor doi, ceea ce a dus la despărțirea lor ar fi fost dorința lui Joe de a avea copii. Cu toate acestea, o altă sursă susține că Sofia Vergara s-a simțit „copleșită” de căsnicia începută cu o persoană care, de cele mai multe ori, nu o sprijinea. 

„Am luat decizia dificilă de a divorța. Ca doi oameni care se iubesc și au grijă unul de altul foarte mult, cerem politicos să ne respectăm intimitatea în acest moment, în timp ce navigăm în această nouă fază a vieții noastre”, a anunțat cuplul, în luna iulie, pentru Page Six.  

Sofia Vergara și Joe Manganiello s-au cunoscut, prima dată, în anul 2014, în perioada în care artista era logodită cu un alt bărbat. La o lună de când s-au cunoscut, Sofia era o femeie singură, a început relația cu Joe, iar cererea în căsătorie a fost făcută la doar șase luni de la începerea relației. Nunta a avut loc în anul 2015, în luna noiembrie.  

 

Sursa foto: Getty Images

  • Cu cine a înlocuit-o Joe Manganiello pe Sofia Vergara, după divorț. Actorul a fost surprins în compania unei femei superbe

related posts

Modifică setările cookies