Culiță Sterp, vacanță în străinătate cu familia. Se întâmplă după mai multe luni în care a avut interdicție de a părăsi România


Culiță Sterp și-a făcut bagajele și s-a îndreptat spre o destinație de vacanță însorită, alături de familia lui. Cântărețul s-a arătat extrem de bucuros, pentru că a primit undă verde din partea autorităților de a trece granița țării. 


În luna noiembrie a anului 2022, cântărețul a provocat un accident în Cluj-Napoca, iar magistrații l-au plasat sub control judiciar. La prima înfățișare a procesului, care s-a desfășurat în luna Ianuarie a acestui an, Culiță Sterp a contestat decizia judecătorilor, cerând să fie scos de sub control judiciar. Din păcate pentru el, aceștia au refuzat cererea inculpatului, considerând-o nefondată. Timp de mai multe luni, Culiță Sterp nu a avut dreptul de a trece granița României. Drept urmare, a fost nevoie să-și anuleze anumite concerte. 

Iată că după aproximativ șase luni, cântărețul a reușit să plece în străinătate. El a decis să se relaxeze, alături de cei dragi, într-un resort luxos. Culiță Sterp a realizat un video în camera hotelului, iar de la balcon se poate vedea curtea superbă a complexului, cu mai multe piscine. (vezi galeria foto de mai jos)

„Și am plecat în sfârșit după mai mult de jumătate de an în care n-am mai ieșit din țară, a răsărit soarele și la propriu, și la figurat. Revin cu un vlog să vă povestesc.”, a scris Culiță Sterp pe pagina de socializare, bucurându-se de libertate totală. 

În 2022, Culiță Sterp a fost protagonistul unui adevărat scandal mediatic, după ce a comis mai multe ilegalități în Cluj-Napoca. Acesta a trecut pe culoarea roșie a semaforului, a consumat alcool și substanțe interzise la volan și a lovit un alt participant la trafic. La scurt timp de la seria de evenimente, artistul a fost plasat sub control judiciar, însă decizia magistraților s-a schimbat parțial. 

 

Sursă foto: Instagram/ Culiță Sterp

Vezi și: Culiță Sterp, regrete după accidentul provocat la Cluj

 

  • Culiță Sterp, vacanță în străinătate cu familia. Se întâmplă după mai multe luni în care a avut interdicție de a părăsi România

related posts

Modifică setările cookies