Cum arată acum fiul cel mare al Ancăi Serea. La 21 de ani, David și-a ales o nouă profesie după ce s-a întors din Olanda


David, fiul cel mare al Ancăi Serea, s-a maturizat și arată total schimbat. Tânărul de 21 de ani este foarte înalt, iar de ceva timp a făcut o schimbare de look. Acum are părul foarte scurt față de acum un an. 


După absolvirea liceului, David fusese acceptat la o universitate din Olanda și a plecat acolo să studieze filosofia. Anca Serea a fost foarte mândră de băiatul ei și i-a apreciat alegerea. După o perioadă însă David a renunțat la facultatea din Olanda și s-a întors acasă.

„Acum e student la Facultatea de Studii Politice de Securitate, din cadrul Universității din București, în limba engleză”, a spus mama sa într-un interviu. Specializarea îți deschide drumul către o profesie care implică analiza conflictelor, a riscului politic și social, a radicalismului și dezvoltarea internațională la cele privind discursul despre minorități și discriminare. Astfel, absolvenții pot lucra într-o diversitate de instituții naționale de analiză a informațiilor, în organizații nonguvernamentale naționale/internaționale, în instituții publice europene.

În imaginea de mai jos, familia Sînă-Serea s-a reunit pentru masa de prâns într-o zi de duminică. Se poate observa cât de mult seamănă David și Sarah cu mama lor. 

Sarah-Anouck, în vârstă de 16 ani, este suficient de înaltă și cu trăsături frumoase, încât ar putea începe o carieră de model. 

„Sarah a schimbat liceul de stat cu un liceu privat, toți sunt acolo, sub acoperișul casei noastre practic, pentru că merg în cartier. Toată lumea e bine”, a mai spus Anca Serea pentru sursa citată mai sus.

Anca Serea și Adrian Sînă formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de vedete din România. Cei doi s-au căsătorit în 2015 și au împreună patru copii: pe Noah, Ava, Moise și Leah. 

David și Sarah sunt copiii cei mari ai Ancăi Serea din mariajul cu omul de afaceri Filip Poplingher, care s-a stins din viață în 2010 din cauza leucemiei.

 

Sursă foto: Instagram/ Anca Serea

  • Cum arată acum fiul cel mare al Ancăi Serea. La 21 de ani, David și-a ales o nouă profesie după ce s-a întors din Olanda

related posts

Modifică setările cookies