Cum arată acum Mara Martin, fotomodelul care în 2018 și-a alăptat fetița în timp ce defila pe podium


În iulie 2018 defila pe catwalk cu fetița ei de 5 luni la sân. În februarie 2020, Mara se declară o mama împlinită.


Fetița ei, Aria, a fost pauza mult visată în cariera de fotomodel. Mara Martin, azi în vârstă de 34 de ani, spune că nu s-ar fi oprit niciodată din muncă dacă nu ar fi devenit mamă.

În iulie 2018, modelul din Miami a defilat cu fetița în brațe în cadrul Săptămânei Modei de la Miami. Fiindcă i-a fost foame, micuța Aria a fost hrănită la sân în timp ce mama ei muncea.

„A început să i se facă foame în culise, așa că am început să o alăptez, cum fac în fiecare zi și cum am făcut-o în timpul întregului proces de casting. Aria nu se săturase la ora aceea, așa că am decis să defilez cu ea în brațe”, declara atunci Mara Martin într-un interviu acordat Perfecte.ro.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Sports Illustrated Swimsuit (@si_swimsuit) on

 

După acest episod, fotomodelul din Miami a devenit un ambasador al alăptatului în public. Mara Martin crede că hrănirea la sân a copiilor, chiar și în public, este un lucru normal.

Ea a transmis un mesaj către româncele care încă se feresc de alăptatul în public, de teama de a fi stigmatizate.

Fiți încrezătoare în alegerile voastre ca mame! Toate facem tot ce ne stă în putință. Încercați să vă amintiți asta când vreți să alăptați în public. Alte păreri nu au valoare, atâta timp cât știți că faceți ceea ce este cel mai bine pentru copiii voștri”, a spus Mara Martin.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by MARA MARTIN (@_maramartin_) on

În ciuda nașterii, Mara Martin nu a renunțat la modeling, însă nu mai defilează pe podium ca altădată. În prezent realizează ședințe foto pentru diverse branduri și campanii publicitare.  

Este mai tot timpul în compania fiicei sale în vârstă de 2 ani și a partenerului ei de viață, Ryan.

Cine este Mara Martin

Mara Martin s-a născut în Monroe, Michigan. Înainte de a fi fotomodel, a jucat volei în echipa liceului. În timpul acelei perioade, a fost desemnată cea mai valoroasă jucătoare regională, dar a ajuns și în naționala de volei feminin a SUA. 

A devenit model din întâmplare, când cineva i-a spus să dea o probă în cadrul unei agenții de modă.

Fotografii: Getty Images/@_maramartin

Vezi și VIDEO: INSTA Glamour, ep. 2 - Explorăm conturile social media ale lui Kris Jenner și Corey Gamble

  • Cum arată acum Mara Martin, fotomodelul care în 2018 și-a alăptat fetița în timp ce defila pe podium

related posts

Modifică setările cookies