Cum arată apartamentul în care Kate și Pippa Middleton au locuit împreună până în 2011. Proprietatea a fost scoasă la vânzare


Înainte să se mărite cu prințul William și să se mute la Palatul Kensington, Kate Middleton a locuit împreună cu sora ei într-un apartament cu patru camere din Londra.


Imobilul cu trei dormitoare, două băi și un living a fost cumpărat de părinții celor două fete în anul 2002 cu suma de 862.700 de euro. Cele două surori a locuit împreună până în 2011, când Kate a intrat în Familia Regală Britanică prin căsătoria cu prințul William. Conform Sunday Times, locuința a fost scoasă la vânzare de familia Middleton pentru suma de 2,15 milioane de euro.

Dacă vor reuși să vândă proprietatea, părinții celor două surori vor face un profit substanțial. Apartamentul se vinde complet mobilat și utilat și păstrează încă elementele decorative și mobilerul pe care le-au folosit cele două surori. 

Apartamentul a fost listat pe un site de anunțuri, conform căruia proprietatea e foarte aerisită, fiind dispusă pe trei etaje. La primul nivel găsim un spațiu larg și un rând de scări care duc la recepția de la etajul I. Aici se găsesc bucătăria, o baie și un spațiu de zi. La etajul al treilea sunt amenajate toate cele trei dormitoare și o baie de familie. 

FOTO: knightfrank.com

Când a devenit soția prințului William și a primit titlul de ducesă de Cambridge, Kate s-a mutat cu acesta la Palatul Kensington. Cei doi locuiesc aici împreună cu cei trei copii ai lor, prințul George (5 ani),  prințesa Charlotte (3 ani) și prințul Louis (7 luni). Apartamentul lor de la palat are 20 de camere.

Sora mai mică a lui Kate Middleton, Pippa, s-a măritat în 2017 cu fostul pilot de curse James Matthews. Cei doi locuiesc într-o vilă exclusivistă din Londra, notează Daily Mail. În iunie 2018, Pippa și soțul ei au anunțat că așteaptă primul lor copil. 

FOTO: knightfrank.com

  • Cum arată apartamentul în care Kate și Pippa Middleton au locuit împreună până în 2011. Proprietatea a fost scoasă la vânzare

related posts

Modifică setările cookies