Cum arată soția lui Ludovic Orban, fostul premier al României: ”Nu și-a dorit niciodată publicitate”


Discret în ceea ce privește viața personală, Ludovic Orban a vorbit recent despre soția sa și sprijinul pe care i l-a oferit această, chiar și în cele mai dificile momente. 


“Un lucru evident nu trebuie repetat de foarte multe ori. Suntem de o lungă perioda împreună; până să luăm decizia de a ne căsători, am stat împreună mai mult de 6 ani. Nu vorbesc prea des despre soția mea pentru că nu și-a dorit niciodată publicitate, a preferat să nu fie în atenția opiniei publice, este o persoană foarte discretă. Deși mă sprijină în cariera politică, de multe ori în momentele în care am avut nevoie de acest sprijin, a venit necondotionat și imediat, chiar dacă viața politică – așa cum am considerat eu că trebuie făcută politica – a dus la multe sacrificii pe care le-a făcut soția mea, pentru care îi mulțumesc. A fost alături de mine și în cele mai grele momente, pentru că în viață nu ai numai succese… A reprezentat cel mai puternic sprijin pe care l-am avut”, a spus Ludovic Orban la o emisiune de la Kanal D. 

Ludovic Orban a mărturisit aseară, că și-ar fi dorit o carieră în muzică, mărturisind că a impletitit, pentru o perioadă, pasiunea pentru muzică cu studiul, însă a renunțat subit la a îmbrățișa această cale. 

Ludovic și Mihaela Orban au o căsnicie de durată. Cei doi au împreună un fiu, Tudor. Sotia premierului este de profesie psiholog și psihopedagog, dar și director de grădiniță particulară. Se afișează extrem de rar alături de soțul ei, iar pe rețelele de socializare este la fel de discretă ca în viața reală. 

Foto: Facebook, Agerpres

Întrebarea Mesei Rotunde cu IHATEPINK: Ce propunere are pentru Alina Eremia, Mimi si Cristina Ich?

  • Cum arată soția lui Ludovic Orban, fostul premier al României: ”Nu și-a dorit niciodată publicitate”

related posts

Modifică setările cookies