Cum îl alintă Prințul Harry pe bebelușul nenăscut


Meghan Markle și Prințul Harry vor deveni părinți în primăvara anului viitor.


Admiratorii Casei Regale britanice sunt dornici să afle orice amănunt despre sarcina Prințesei, iar orice reacție al cupulului în legătură cu acest subiect are ecou în toată lumea. 

Harry și Meghan se află în plin turneu regal. Cei doi viitori părinți au ajuns în Noua Zeelandă, unde vor sta până joi. Prințul Harry le-a făcut o mărturisire emoționantă gazdelor sale, în cadrul unui discurs susținut în parcul național Abel Tasman. 

Astfel, vizibil emoționant, Harry a vorbit despre bebelușul nenăscut folosind extresia  „our little bump” (micul nostru balonaș).

„Eu, soția mea și micul nostru balonaș, suntem tare încântați să  ne aflăm aici. Aducem binecuvântare din partea bunicii mele, Regina Elisabeta, și din partea familiei noastre. Suntem foarte recunoscători pentru ospitalitatea voastră și pentru munca pe care o depuneți  pentru a face acest loc atât de frumos.”  a declarat Prințul.



related posts