EXCLUSIV: Cum își petrece familia Măruță timpul în izolare? Ce le lipsește cel mai mult și ce le aduce bucurie?


Familia Măruță e una dintre cele mai cunoscute din România, dar și una dintre cele mai unite și vesele. Cum reusesc totuși să gestioneze o situație complicată pentru întreaga lume și în ce măsură își găsesc puterea și optimismul, ne-a povestit, în exclusivitate, Cătălin Măruță.
 
 
 
 
 
 


Andra și Cătălin au ales să respecte regulile de izolare, iar singurul care mai iese în afara casei este Cătălin, care continua să filmeze live, în condiții speciale. Chiar și așa, la platourile emisiunii interacționează doar cu trei persoane, iar cu restul echipei ține legătura prin telefon sau cască, pentru a fi cât mai în siguranță toată lumea. 

 

Când se întoarce acasă, Cătălin povestește că se bucură de timpul petrecut alături de cei dragi, iar asta îi dă putere:

“David face teme online, Eva se joacă, de fapt, ne jucăm toți, Andra cântă foarte mult, noi dansăm apoi cântă toți, avem o boxă din asta cu microfoane și o folosim la maximum.” 

„Copiii au înțeles foarte repede despre ce e vorba, le-am explicat că e o perioadă dificilă, dar ne vom reveni la un moment dat și totul o să fie bine.” 
 
În ceea ce o privește pe Andra, aceasta reacționează la fel de bine:“Andra nu e speriată, înțelege foarte clar situația și gestionăm cât putem de bine totul în așa fel încât să trecem cât mai ușor peste asta și totul să fie bine!”
 
Întrebat ce a face când pademia va lua sfîrșit, Cătălin a răspun imediat că îi va vede pe cei dragi care acum sunt departe de el: “Vorbesc în fiecare zi cu părinții mei și la fel face și Andra. Ținem legătura cu ei, și cu părinții mei și cu părinții Andrei și ne bucurăm că ei reacționează bine la tot ce se întâmplă, stau în casă, se protejează. Dar ne e dor de ei și e fix primul lucru pe care îl vom face când se vor ridica restricțiile și nu va mai exista pericol: ne vom duce la ei. “
 
În cel mai recent vlog realizat de Andra și Cătălin, pe canalul Evei, Andra are și un sfat pentru părinții care stau acum în izolare: “ca să nu fie haos, vă îndemn să faceți un regulamet al casei, pentru că la noi, după ce am făcut asta, totul a devenit mai organizat și mai ușor.”

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA EMISIUNEA "LA MĂRUȚĂ":

FOTO: INSTAGRAM ANDRA

 INSTAGRAM CĂTĂLIN MĂRUȚĂ

related posts

Modifică setările cookies