Dan Bălan a încins atmosfera la nunta unei prezentatoare TV. Petrecerea fastuoasă a avut loc în Maldive


Dan Bălan a fost oaspetele de onoare la nunta unei celebre prezentatoare TV și actrițe din Ucraina, Ivanna Onufriychuk. Evenimentul a avut loc la un hotel luxos din Maldive. 


Imaginile de la nuntă, unde Dan Bălan a susținut un show de zile mari, s-au răspândit cu repeziciune pe Instagram. Din filmulețele postate de către invitați, se poate observa cât de fastuos a fost evenimentul. Într-un decor de basm, pe malul oceanului, oaspeții de la nuntă s-au putut bucura de prestația unor artiști celebri, care au evoluat pe o scenă, ca la un adevărat concert. 

Înainte de a-și începe spectacolul, fostul jurat de la Vocea Ucrainei a spus că este o onoare pentru el să fie invitat la această nuntă: ”Este o poveste. Vă mulțumesc că m-ați invitat în această poveste, această magie. Suntem onorați. Vă felicităm din toată inima urăm fericire, pentru totdeauna, pentru toată viața, așa cum iubesc zeii”, le-a spus el mirilor. 

 

Un moment care le-a atras atenția fanilor a fost interpretarea lui Dan și a tinerei cântărețe de operă Nina Ruban. Filmarea a devenit virală pe Internet. 

Dan Bălan a devenit foarte popular în Ucraina, în special după prezența sa în show-ul Vocea Ucrainei, unde a făcut echipă frumoasă alături de Tina Karol. Mulți fani consideră și acum că între cei doi ar exista o poveste de dragoste. , chiar dacă ei n-au recunoscut niciodată acest lucru. 

Sursă foto: Instagram 

Vezi și: Cannoli - Dulcele pe care fetele îl adoră

 

  • Dan Bălan a încins atmosfera la nunta unei prezentatoare TV. Petrecerea fastuoasă a avut loc în Maldive

related posts

Modifică setările cookies