De la Misha la „Masha”! Cine e milionarul cu care se iubeşte Şarapova


Tenismena Maria Şarapova (32 de ani) a avut una dintre invitatele speciale la Met Gala 2019, evenimentul caritabil organizat an de an la Muzeul Metropolitan de Artă din New York.


Frumoasa rusoaică l-a avut alături pe iubitul Alexander Gilkes, un afacerist britanic care a cucerit-o pe „Masha” după ce a divorţat de designerul Misha Nonoo.

GALERIA FOTO MAI JOS

În timp ce rivalele sale din tenis, inclusiv Simona Halep, se află la turneul de la Madrid, Şarapova se apropie vertiginos de finalul carierei sportive, ea retrăgându-se de la ultimele competiţii majore din cauza unor probleme medicale.

Nimic n-a împiedicat-o însă pe rusoaică să accepte invitaţia organizatorilor Met Gala, ea făcându-şi apariţia pe covorul roşu într-o ţinută Givenchy, o rochie de culoare neagră în partea de sus şi transparentă jos. Machiată impecabil şi cu părul strâns, Maria a impresionat prin eleganţă, la fel ca iubitul ei, Alexander Gilkes, prezent şi el la gală.

Şarapova şi Gilkes formează un cuplu de aproximativ un an şi jumătate, perioadă în care au apărut împreună la diverse evenimente mondene. Fondator al Paddle8, o cunoscută companie care organizează licitaţii, Alexander e în acest moment milionar în euro şi unul dintre cei mai influenţi afacerişti din lume. 

Interesant e faptul că, înainte de a se cupla cu „Masha”, britanicul de 39 de ani a avut o lungă relaţie cu Misha. Este vorba despre Misha Nonoo, o americancă celebră în zona de fashion, cu care Gilkes s-a căsătorit în 2012 pentru a divorţa cinci ani mai târziu, în 2017.

Alexander e unul dintre apropiaţii prinţului Harry al Marii Britanii, care a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie Meghan Markle chiar prin intermediul Mishei Nonoo.

Foto Getty

  • De la Misha la „Masha”! Cine e milionarul cu care se iubeşte Şarapova

related posts

Modifică setările cookies