„Pe-un picior frumos de plai/ Pe-o gură dulce de Rai/ Aici bate inima/ Câte zile oi avea” sunt versurile prin care cele două trupe cântă despre bunătatea pe care ar trebui să o avem în inimi, despre respectul față de oameni și mai ales, despre iubirea față de țară, totul pe elemente din genuri variate precum hard rock moldovenesc și pop.

„Piesa «Fratz» e un îndemn la unitate, acum când societatea e tot mai dezbinată. Nu e un manifest politic, ci mai degrabă unul uman. Ne bucurăm mult că băieții de la Zdob și Zdub au acceptat propunerea noastră de colaborare și tuturor ne place tare mult ce a ieșit. Abia așteptăm să vedem ce va zice Marele public!", spune Călin Goia.

„E o colaborare venită din inimă și ne bucurăm că s-a întâmplat!", adaugă Roman Iagupov.

De-a lungul timpului, Voltaj a lansat hituri precum „Pic, Pic”, „Dă vina pe Voltaj”, „Și ce”, „Meci de box”, „Mi-e dor de”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. În februarie, Voltaj a cucerit inimile fanilor cu „Doar pentru ea”, o declarație de dragoste, iar pe 1 iunie trupa a lansat „Copile”, o melodie care ne amintește că ne putem bucura la fel ca cei mici. 

Iarna trecută, Voltaj a susținut mai multe concerte, atât în Austria, Spania, Italia, cât și în Canada sau Irlanda, iar de Crăciun au lansat „Anotimpuri”, o colaborare cu Vali Sterian, regretatul muzician, cântăreț și compozitor român de folk și rock. 

Zdob și Zdub este cea mai populară trupă de etno-rock din Republica Moldova. Trupa combină hardcore și folclorul balcanic într-un mod unic și original. Cu elemente de hip-hop, drum'n'bass, jungle, punk și triluri tradiționale de fluier sau trompetă, Zdob și Zdub a creat un crossover muzical de neegalat.