Demi Rose, în cea mai scurtă rochie posibilă. Ținuta care poate fi lejer confundată cu un maiou


În vârstă de 25 de ani, Demi Rose a ajuns cunoscută în toată lumea datorită formelor sale irezistibile. Deși femeile o consideră plinuță, bărbații sunt topiți după bruneta din Marea Britanie.


Demi Rose nu încetează să ne uimească cu ținutele sale ultra sexy. Puține femei ar îndrăzni să le poarte, însă ea își etalează formele generoase în outfituri cât mai sumare. Toate ținutele ei sunt ultra scurte, mulate, decupate sau decoltate.

În cea mai recenta postare, “regina Instagramului”, așa cum i se mai spune lui Demi Rose, a ales să poarte o rochie minusculă, practic de dimensiunea unui maiou sau tricou. Rochia tricolata este evident aleasă în așa fel încât să îi pună în valoare bustul de dimensiuni impresionante.

 

Toată lumea se întreabă însă dacă trupul său e natural sau e rezultatul operațiilor estetice. Un bust de mărimi impresionante, o talie de viespe și un posterior mai mare decât al lui Kim Kardashian -  Demi Rose nu are cum să nu stârnească o mulțime de controverse cu silueta să neobișnuită. Mulți spun că vedeta britanică a apelat la operații estetice pentru a avea sânii mai mari și un posterior bombat.

Totuși, tânăra în vârstă de 24 a negat în trecut că ar fi apelat la chirurgul estetician. Fanii au acuzat-o că și-a mărit posteriorul și sânii după ce au apărut câteva imagini pe internet din adolescența ei. Demi era considerabil mai slabă, iar bustul ei avea dimensiuni mai mici. 

 

“Încetați cu comentariile astea cu operațiile, mă plictisesc”, a spus Demi, care a explicat că în adolescență a suferit de tulburări alimentare și din această cauză trupul ei arăta diferit. 

  • Demi Rose, în cea mai scurtă rochie posibilă. Ținuta care poate fi lejer confundată cu un maiou

related posts

Modifică setările cookies