Ela Crăciun a adoptat doi copii din Kenya: „O experiență unică”


În timpul vacanței petrecute alături de întreaga familie în Kenya, Ela Crăciun a fost vizibil emoționată de povestea a doi copii africani, pe care celebra mămica a și decis să îi adopte la distanță și să le plătească integral studiile.

Tag-uri: #Ela Craciun #Kenya

Este vorba despre doi frați, un băiat în vârstă de 4 ani pe nume Karista și Esther, o fată de 11 ani, pentru a căror educație Ela Crăciun a hotărât să lupte și să se implice activ.

„Vacanța noastră în Kenya a fost o experiență unică, în care spre marea noastră surprindere toate obiectivele turistice au trecut pe plan secundar, după ce am vizitat un orfelinat din zonă. Am trăit un real șoc în momentul în care am văzut ce înseamnă sărăcia extremă și care sunt condițiile în care copiii africani trăiesc și învață, așa că am decis să ajutăm cum putem. Împreună cu familia, am considerat că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne asigurăm că cei mici au acces la o educație cât mai bună, așa că am ales să sprijinim financiar școlarizarea pentru doi frați. Sper să fie cât mai mulți oameni care vor simți nevoia să îmi urmeze apelul și să ajute, să se implice activ în această cauză”, a spus Ela Crăciun.

Pe lângă susținerea financiară a studiilor, care atrage de la sine și asigurarea a trei mese pe zi și cazare pentru copii, Ela Crăciun se va implica și în asigurarea rechizitelor și hainelor pentru cei mici, cu care va ține legătura de la distanță și de a căror evoluție școlară se va interesa permanent. Imediat ce a cunoscut-o pe celebra mămică, micuța Esther a declarat că atunci când va fi mare îi va urma cu siguranță exemplul și se va face prezentatoare tv.

„Voi fi alături de ei prin intermediul prietenei mele Nicolle, cea care coordonează întregul proiect și care ne-a și prezentat copiii. În cazul nostru vorbim despre copiii grădinarului de la orfelinat, pe care îi sprijinim cu drag de la distanță. Nicolle îmi va trimite permanent poze și clipuri cu ei și evoluția lor școlară. Atunci când va veni în țară ne va ajuta să le trimitem haine și rechizite suplimentare. Oricine poate face asta, prin intermediul fundației Hakuna Matata. Este vorba despre 350 de euro plătiți pentru fiecare copil în fiecare an, prin care cu toții le putem schimba viața”, a completat Ela Crăciun.

Mamă a trei copii de vârste diferite, Alex (16 ani), Alesia (10 ani) și Nicholas (3 ani), Ela Crăciun a fost profund marcată de trista poveste a micuților adoptați. Pentru a asigura traiul familiei, tatăl lor lucrează ca grădinar șapte zile din șapte, cu un venit de aproximativ 80 de euro pe lună. Locuiesc cu chirie în Msambweni, într-o cameră fără apă curentă și electricitate. Chiar și în acest context, educația copiilor lui este cea mai importantă. 

De-a dreptul cutremurată de condițiile de trai în care copiii din Africa sunt nevoiți să trăiască și să învețe, Ela Crăciun este hotărâtă să se implice în această cauză și să atragă de partea sa cât mai mulți oameni care alături de ea să poată face diferența în viața micuților din Kenya.

  • Ela Crăciun a adoptat doi copii din Kenya: „O experiență unică”

related posts

Modifică setările cookies