Ela Crăciun vrea să fie mereu tânără, doar cu ajutorul surorii sale


Puţini ştiu că Ela Crăciun visa încă din copilărie să fie medic şi că marea sa dorinţă a fost pusă în practică chiar de sora sa, doctor Ana Crăciun Douglas, cea care este responsabilă atât de calitatea pielii, cât şi de look-ul mereu tânăr al celebrei autoare de cărţi şi programe de parenting.


„Sunt foarte mândră de sora mea şi de determinarea ei de a face acest pas, către medicină. Astăzi visul său a devenit realitate şi îi sunt aproape la deschiderea propriei clinici, precum şi în toate momentele importante care vor veni în viaţa ei. Dacă nu aş fi ales acest drum, cu sigurantă m-aş fi orientat către o carieră în medicină, pentru că întotdeauna am fost atrasă de acest domeniu. La un moment dat îmi doream să fac o a doua facultate, respectiv Facultatea de Medicină, alături de sora mea. Vestea bună este ca totuşi am un medic în familie şi nu mă simt atât de îndepărtată de această dorinţă”, a mărturisit Ela Crăciun.

De curând, doctorul Ana Crăciun Douglas, chirurg generalist, cu o specializare în chirurgie estetică, şi-a lansat propria clinică estetică, ea fiind cea care primeşte de fiecare dată toate laudele pentru tenul impecabil al surorii sale, Ela Crăciun. De la proceduri de prevenţie, până la tratamente minim invazive sau chiar intervenţii ce ţin de chirurgie estetică, doctor Ana Crăciun Douglas este pregătită să facă faţă tuturor provocărilor cu care vine la pachet această carieră.

„Sunt norocoasă că am avut-o mereu aproape, în momentele cu adevărat importante din viaţa mea, pe Ela, sora mea care m-a încurajat şi susţinut tot timpul să îmi urmez cu încredere visul. Mă bucur că Ela este cea care de fiecare data încearcă toate procedurile minim invazive propuse de mine şi că va rămâne în continuare cel mai de încredere ambasador al meu. Din fericire, totul a evoluat foarte mult în domeniul estetic, iar cu perseverenţă şi aparatura necesară putem face adevărate minuni”, a declarat doctor Ana Crăciun Douglas.

Vezi și: Trending review - Secretul lui Zelensky

  • Ela Crăciun vrea să fie mereu tânără, doar cu ajutorul surorii sale

related posts

Modifică setările cookies