Elena Gheorghe, așa cum n-a mai fost văzută niciodată! S-a lăsat fotografiată în cadă


La 34 de ani, Elena Gheorghe este una dintre cele mai iubite artiste din România, piesele ei ajungând de-a lungul timpului la inimile a milioane de fani.

Tag-uri: #Elena Gheorghe

Cu toate că a încercat să își păstreze o imagine cât mai serioasă, artista a avut și apariții de-a dreptul incendiare, în niște ținute care îi puneau în evidență corpul. Mai mult decât atât, Elena Gheorghe a postat în urmă cu doar câteva ore o fotografie în care apare într-o ipostază cum n-a mai fost văzută niciodată.

Cântăreața a decis să facă un concurs pe Instagram, iar fotografia prin care îl promovează este una în care ea stă în cadă, acoperită de spumă.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ELENA (@elenagheorgheofficial) on

„Ziua iubirii e în fiecare zi, trebuie doar să-ți dai voie s-o sărbătorești. Important este să nu uiți să îți acorzi timp și ție, să fii în echilibru cu tine, să te înțelegi, să ai grijă de tine, iar dacă te iubești așa, celor din jurul tău le va fi atât de simplu să te iubească. Cel puțin o dată pe săptămână, mă răsfăț cu o baie cu spumă, citesc o carte bună, în surdină pun muzica preferată”, a scris Elena Gheorghe în dreptul fotografiei.

foto: Instagram Elena Gheorghe

Vezi și: 

  • Elena Gheorghe, așa cum n-a mai fost văzută niciodată! S-a lăsat fotografiată în cadă

related posts

Modifică setările cookies