Elena Gheorghe, mărturisire neașteptată: “Medicii nu îmi dădeau șanse să devin mamă fără tratamente”


Elena Gheorghe este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. Cântăreața nu este împlinită doar pe plan profesional, ci se se poate lăuda și cu o familie extrem de frumoasă. 

 


Elena Gheorghe (35 de ani) este căsătorită de nouă ani cu instrumentistul Cornel Ene, alături de care are două comori. În decembrie 2011 a venit pe lume primul lor copil, băiețelul Nicholas Răzvan, iar în iulie 2017 a născut-o pe Nicole. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ELENA (@elenagheorgheofficial)

Zilele trecute, Nicholas a împlinit 9 ani, prilej cu care Elena a postat câteva fotografii cu sărbătoritul, dar și un mesaj emoționant. Elena a dezvăluit că medicii nu îi dădeau șanse să rămână însărcinată fără tratamente. 

“La mulți ani, suflet blând și bun! Astăzi la ora aceasta veneai pe lume și ne-ai făcut cei mai fericiți! Ești minunea noastră! Medicii nu îmi dădeau șanse să devin mamă fără tratamente, însă tu ai fost trimis de Dumnezeu exact în momentul în care viața mea era în căutarea unui sens. Iți mulțumesc pentru că m-ai învățat să iubesc, să îmi manifest afecțiunea maternă, să înțeleg că minunile există indiferent de situație! Te iubesc, copilul meu bun!”, a scris Elena Gheorghe pe Instagram. 

Printre cei care au reacționat la postarea Elenei se numără Simona Pătruleasa, Ilinca Vandici, Costin - fratelei artistei și chiar bunica lui Nicholas. “La mulți ani primul nostru nepot! Nicholas, te iubim!”, a scris Marioara Man Gheorghe pe Instagram.

Fotografii: Instagram Elenagheorgheofficial

Vezi și VIDEO: Papanași fierți și papanași prăjiți

 

FULLSCREEN
Elena Gheorghe, mărturisire neașteptată: “Medicii nu îmi dădeau șanse să devin mamă fără tratamente”
  • /

related posts

Modifică setările cookies