Emily Burghelea, poză foarte îndrăzneață: "Mi se pare genial faptul că, desi ești însărcinată, ai un corp atat de frumos"


Însărcinată în șapte luni, Emily Burghelea a făcut o ședință foto în care să îi apară burtica și a dat dovadă de foarte mult curaj. 


Mai are două luni până va deveni mămică, dar vedeta nu a renunțat la fotografiile îndrăznețe. Emily Burghelea s-a lăsat fotografiată într-un body din plasă și...fără nimic altceva. Cu toate acestea, în poză a avut grijă să își acopere cu o bandă neagră detaliile intime.
 
Tânăra arată foarte bine și nu a luat mult în greutate, iar fanii au reacționat imediat:
 
“Mi se pare genial faptul ca desi esti insarcinată, ai un corp atat de frumos.”
 
 
 
Deși este o prezență activă pe rețelele sociale, Emily și-a ținut viața privată departe de ochii curioșilor și i-a anunțat pe fani că este însărcinată când era deja în luna a șaptea. 
 
Ultima postare de pe Instagram i-a lăsat fără cuvinte pe urmăritorii vedetei, care i-au trimis sute de comentarii, majoritatea fiind de apreciere. Emily a pozat goală, acoperită doar de un body de plasă, având grijă să-și „cenzureze” părțile intime cu o bandă neagră.

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA UN VIDEO CU CELE MAI BUNE MOMENTE DIN ÎNTREBAREA MESEI ROTUNDE:



FOTO: SHUTTERSTOCK

related posts

Modifică setările cookies