EXCLUSIV Iulia Albu: “Mi se spunea Scheletron și eram agresată. E o perioadă pe care am blocat-o, ca un mecanism de apărare”


Afișează imaginea unei femei invincibile, care nu se lasă afectată de nimeni și de nimic.


Îi pune la punct pe toți cei care fac un pas greșit când își aleg vestimentația, dar știe că “dimineața, la baie, toți oamenii sunt perfecți. Indiferent de felul în care arată.” Spune că a aflat asta acum mult timp, într-o perioadă de viață despre care aproape că nu vorbește, dar despre care s-a deschis pentru perfecte.ro, cu o zi înainte de lansarea propriei rubrici-IMperfect-unde veți descoperi o altă Iulia Albu.

Pari foarte stăpână pe tine și dai impresia că așa te-ai simțit mereu. Așa a fost sau e ceva ce nu ai povestit până acum?

Sunt foarte stăpână pe mine! Acum, ca adult! Nu a fost însă mereu așa! În copilărie, de fapt din grădiniță până la liceu, am fost Scheletron, am avut probleme cu acneea și am fost ținta ironiilor tuturor colegilor mei de clasă. Eram agresată, cum se spune acum, “bullied” și nu îmi e rușine să o spun. Eram foarte slabă, din păcate stilul anorexic, nu cel drăguț, deși mâncam. Primeam tot felul de porecle, de la Scheletron, Schel, aveam chiar și un diminutiv, Schel, nu e chiar diminutiv, e o prescurtare. Mi se spunea în toate felurile în care li s-a spus fetelor înalte și slăbănoage, doar că erau și fete înalte și mai armonios dezvoltate.

Și cum reacționai la toate lucrurile acestea? Pentru că sunt greu de dus pentru un copil...

Nu am fost niciodată foate umilă, nu am fost cu capul plecat, chiar dacă în sinea mea sufeream foarte mult....Dar nu aveam încredere în mine! E și foarte greu să ai încredere în tine și să fii  puternic când toată lumea îți spune altceva. Îmi uram de exemplu nasul, mi se părea foarte mare. Ulterior a început să îmi placă, iar acum, când mă uit la fotografii, îmi dau seama că nu era chiar atât de rău, dar atunci era o mare problemă. Pentru că eram și foarte slabă, nu puteam să port fuste, mi se părea că nu îmi stăteau bine.”

Aveai prieteni sau erai singură?

Avea o prietenă, colega mea de bancă. Din păcate nu am mai ținut legătura până azi.  Sincer, îmi e foarte greu să îmi amintesc cum era atunci și ce simțeam cu adevărat. E o întreagă perioadă din viața mea pe care am cam blocat-o. Au mai existat și alte perioade din viața mea pe care mi le-am șters. Cred că e un mecanism de apărare cumva....Era foarte neplăcut...Gândește-te că până și la simplele schimburi de surprize cu mașinuțe eu eram eliminată. Era foarte trist. 

Cu părinții vorbeai despre ce ți se întâmpla?

Eu cred că niciun copil nu vorbește cu adevărat cu părinții lui pentru că e foarte dificil să recunoști că ți se întâmplă asemenea lucruri. Și tu crezi că nu ai nevoie de ajutorul lor. Dar ar trebui sa le spui...Sau măcar unui psiholog...

Când au început să se schimbe lucrurile pentru tine?

Prin clasa a V-a am început să fiu conștientă că singura persoană care stă în calea mea sunt eu; am început să ignor toate astea. Lucrurile nu au dispărut, însă eu încet am trecut într-o altă etapă, una narcisistă, în care credeam că eu arăt foarte foarte bine și ceilalți sunt foarte invidioși. Cred că a fost o reacție ca un răspuns la ce mi se întâmpla. Nu aș spune că acum sunt de o modestie rar întâlnită totuși, dar nici nu cred că o persoană demnă, care muncește pentru ce are, trebuie să fie cu capul plecat. În acea perioadă a copilăriei însă eu construisem un zid în jurul meu și nu mă mai afecta ce se spunea. 

Și mai târziu, în liceu, situația a fost aceeași sau s-a mai schimbat?

S-a chimbat mult. În clasa a noua deja era cool să fii mai slabă și să fii înaltă și deja începusem să fiu altfel. Mi s-a întâmplat să fiu și curtată de aceiași băieți care înainte mă batjocoreau, dar eu eram o anti-socială, nu ieșeam cu colegii, foarte rar mergeam la party-uri. Acum, eu cred că eram mai populară, dar, așa, ca o glumă, la reuniunea din liceu nici măcar nu am fost invitată, deci se pare că nu eram atât de populară nici în liceu. (râde)

Tu ai vorbit cu cineva, ca adult, despre copilărie, pentru că ai zis că ai blocat perioada asta....

Nu, pentru că nu am acum o probemă cu aceste lucruri. Ele fac parte din viața mea, iar tot ce am făcut a constituit o evoluție și nu am o dramă cu ce mi s-a întâmplat, chiar dacă atunci a fost dramatic. 

Cine ești tu acum, în prezent? Dacă un extraterestru ar veni pe Pâmânt și ar întreba cine e Iulia Albu, că nu e greu să atragi atenția, ce i-ai spune?

Ma îndoiesc foarte tare că există vreun extraterestru care nu știe cine e Iulia Albu! (râde) Eu nu simt oricum nevoia să mă descriu. Când încerci să te descrii sau să răspunzi cuiva prin niște atribute legate de tine, îți cauți o justificare sau cauți o confirmare, de care eu nu a nevoie.... Eu sunt destul de autosuficientă  și din fercire și din păcate... Eu sunt Iulia Albu pentru mine și atât. Nu simt nevoia sa fiu nici cea mai înaltă, nici cea mai slabă, nici cea mai blondă, nici perfectă. Și nici nu plec de la premisa ca nu îmi place ceva la mine. Cred doar că am lucruri de îmbunătățit. Eu sunt Iulia Albu și mă simt confortabil cu asta. Sunt #IMperfectă. 

FOTO: ARHIVĂ PERSONALĂ

FULLSCREEN
EXCLUSIV Iulia Albu: “Mi se spunea Scheletron și eram agresată. E o perioadă pe care am blocat-o, ca un mecanism de apărare”
  • /


related posts