Fără violență! Mai sexy ca niciodată, Mihaela Buzărnescu a fost „lovită” în figură


Frumoasă, atrăgătoare, dar și respectată. Acesta a fost mesajul transmis de tenismena Mihaela Buzărnescu, care a acceptat să promoveze campania „Voci netăcute”, îndreptată împotriva violenței domestice.


Clasată pe locul 31 în clasamentul mondial WTA, „Miki” Buzărnescu a renunțat la racheta de tenis pentru a-și dezvălui feminitatea într-o ținută extrem de elegantă, o rochie sexy de culoare galbenă completată cu un machiaj îndrăzneț și o coafură pe măsură.

De asemenea, pentru a fi în ton cu subiectul campaniei, jucătoarea de 30 de ani a fost pictată pe față, ca și cum ar fi fost victima unei agresiuni. „Am ales să fac această transformare pentru că violența domestică a luat o amploare foarte mare și nu e deloc mediatizată. Femei și copii sunt atacați violent și nu vor să vorbească despre asta. E păcat să nu se insiste pe acest lucru”, a declarat Mihaela Buzărnescu, 

Și o palmă e importantă, de la o palmă se poate ajunge la bătaie”, a completat sportiva noastră, care a făcut apel la toți cei care susțin ideea să doneze 2 euro la numărul 8833, banii urmând să ajungă la „Casa Invicta”, locație care adăpostește persoane maltratate.

După această acțiune lăudabilă, Mihaela Buzărnescu va reveni la antrenamente, ea făcând parte din echipa României care săptămâna viitoare (20-21 aprilie) va întâlni Franța, la Rouen, în semifinalele Cupei Federației.

Video cu declarația ei pe sport.ro

  • Fără violență! Mai sexy ca niciodată, Mihaela Buzărnescu a fost „lovită” în figură

related posts

Modifică setările cookies