Femei in CTRL: Laura Calin, femeia curajoasa din spatele targului V for Vintage


Aflat la cea de a 12-a editie, targul V for Vintage este unul dintre cele mai longevive targuri de cultura vintage si design romanesc din tara. Evenimentul are loc weekend-ul acesta, motiv pentru care am vrut sa aflam mai multe direct de la sursa, de la Laura Calin.


Cine este Laura Calin?

O sa ma prezint si eu asa cum ma prezinta prietenii mei unor persoane care nu ma cunosc: "O stii pe Laura? Stii V for Vintage, nu? Ea e!!"

Cu mici variatiuni, aud prezentarea asta de multe ori. In loc de V for Vintage apare mai nou si V for Verde, care e ceva mai nou, iar prietenii vechi ma leaga de obicei de agentia de BTL Elan, care are deja 10 ani.

Si tot eu sunt si 1/2 din agentia de PR Think PR, impreuna cu Isabel Buganu.

Cum a ajuns o tanara absolventa de ASE sa aiba propria agentie de PR?

Tanara absolventa de ASE avea multe idei, mult curaj si mult entuziasm. Pe parcurs, din ele s-au pastrat cele cu adevarat de substanta, dar asta nu poate sa vina direct, fara niste incercari, fara niste esecuri chiar.

Dar la un moment dat, cand incerci sa nu uiti ce iti place si sa observi la ce te pricepi, lucrurile se clarifica foarte mult.

Ce te-a motivat sa alegi acest domeniu?

Cred ca ti-am raspuns, partial, de la intrebarea anterioara. A fost ceva natural: inteleg ce inseamna comunicarea, stiu cum trebuie sa arate un eveniment, pot sa fac legatura usor intre partea artistica si cea economica, imi plac oamenii, nu raman prea des in pana de idei...ce sa iti mai spun?

Care a fost cea mai mare realizare de pana acum in domeniul in care activezi? Dar cea mai mare dezamagire?

Nu stiu daca e un moment. Mi se pare ca cea mai mare realizare e in fiecare zi. E unde sunt acum si e tot ce am facut pana acum. Ma bucur de fiecare noua zi, de fiecare noua provocare.

Dezamagire?????

Care sunt cele mai importante proiecte din protofoliul tau?

Toate proiectele sunt importante. De-asta le fac, pentru ca simt ca pot sa le acord toata atentia atunci cand e necesar. Cel mai cunoscut proiect, de altfel si cel mai vechi pentru ca implineste 6 ani, este V for Vintage.

Care crezi ca sunt calitatile fara de care nu poti avea o cariera in PR?

Respect pentru cei cu care lucrezi, seriozitate, discretie, creativitate, placerea de a face cu drag ceea ce faci.

Si o intelegere cat mai clara a faptului ca fiecare om e diferit. A, si o buna cunoastere a limbii romane.

Povesteste-ne putin de V for Vintage. Cum ai ales numele V for Vintage si cu ce difera acesta fata de celelalte targuri de acest gen de pe piata?

V for Vintage este un targ de design romanesc si cultura vintage, primul de acest fel din Romania care s-a numit vintage si care a adus vintage.

Totul a inceput in 2008. Sase ani si 11 editii mai tarziu, V for Vintage a ramas cel mai mare targ de design romanesc si cultura vintage din Bucuresti, ceea ce inseamna, ca asa cum bine spui, a reusit sa faca lucrurile diferit fata de evenimentele similare mai efemere.

Poate pentru ca, desi e vorba de un weekend de placere, de shopping si relaxare, noi facem lucrurile cat se poate de profesionist, de la faptul ca nu incercam sa ne repetam o data pe luna pana la campania de promovare, noutatile pe care le aducem de fiecare data, relatia stransa cu participantii etc.

La fiecare editie avem colectii dedicate - de exemplu acum, la V for Vintage Portobello Market, cei peste 100 de designeri aduc colectii de inspiratie britanica, alaturi de piesele vintage sosite direct din Portobello.

Avem mereu o tema a editiei si o tratam cu toata atentia - acum, in spiritul londonez Portobello, avem de exemplu un 5 o'clock tea autentic in fiecare zi a targului si un dress code "you can leave your hat on".

Avem intotdeauna invitati speciali – la aceasta editie Murmur si Portobello, fiecare cu o colectie capsula in exclusivitate pentru V for Vintage Portobello Market si inovam mereu - de data asta, avem Kids Room by Reciclare Creativa, unde copiii se vor distra la workshopuri inteligente cat timp parintii lor se bucura de eveniment.

Poate toate astea la un loc au facut in timp, din V for Vintage, targul cel mai popular si mai mentionat de media. Numele este inspirat de litera V si ceea ce reprezinta el ca simbol (victory). Si m-a ajutat si numele unui film arhicunoscut.

Cum se organizeaza un astfel de targ?

Raspunsul la intrebarea asta poate dura cred ca nu pana maine, cand incepe V for Vintage Portobello, ci mai degraba pana la urmatoarea editie V for Vintage, din toamna.

E o activitate constanta care incepe, practic, a doua zi dupa ce am incheiat o editie.

Care este publicul caruia i se adreseaza V for Vintage?

E foarte divers. Pe de-o parte, vorbim de publicul fidel, cunoscator de design romanesc si cultura vintage, curios, educat, deschis catre nou.

Pe de alta parte, sunt cei interesati de curentul vintage si de designul romanesc, oameni care vor sa faca cumparaturi intr-un loc mai special, oameni curiosi, oameni care vor sa cunoasca designeri, si tot asa.

Practic, de la adolescente si femei tinere interesate de moda pana la colectionari seriosi, in cautarea unei anume piese vintage.

Cine sunt expozantii din cadrul editiei din aceasta primavara?

Vino sambata si duminica si o sa ii cunosti pe toti. Sunt mai bine de 100 de expozanti si designeri si cum as putea sa aleg doar cateva nume? Iar o lista de 100 cred ca nu are nimeni rabdare sa citeasca. O sa mentionez doar invitatii speciali: Murmur si Portobello.

Expozantii sunt cei care isi exprima dorinta de a participa sau tu esti cea care ii cauta si ii alege?Care sunt criteriile de selectie a acestora?

Acum, dupa sase ani, toti cei care au o activitate in domeniu stiu despre V for Vintage si au grija sa aplice in timp util, daca vor sa fie prezenti. Evident ca eu nu ma opresc niciodata din a cauta idei si oameni noi.

Criteriile de selectie difera de la o editie la alta, fiind dictate in special de tematica targului. Alaturi de aceasta conteaza mult seriozitatea, promptitudinea, implicarea si o atitudine profesionista fata de participarea la targ.

Pe langa acestea, exista o serie de caracteristici pe care le cautam pentru fiecare sectiune a targului.

Ce produse au cel mai mare succes in randul vizitatorilor?

Mai ales piesele vintage si designul romanesc. Glumesc, dar de fapt asta e realitatea: mixul e atat de interesant si de surprinzator, incat e foarte posibil sa vii aici in cautarea unui anume item si sa pleci cu 20 de alte lucruri la care nici nu te-ai fi gandit.

Practic, e imposibil sa spui ca un anume produs are cel mai mare succes - e mereu o alegere personala imposibil de cuantificat.

Ce produse cumperi tu de la targul V for Vintage?

De fiecare data cand incepe targul sunt convinsa ca nu imi trebuie nimic si de fiecare data cand se termina ma intreb cum am putut trai fara toate acele lucruri pe care tocmai mi le-am cumparat

Asta pentru ca indiferent cat de bine stiu expozantii si produsele lor, reusesc mereu sa ma surprinda. Fie ca e o brosa incredibila din anii '30, fie ca e un tricou alb perfect creat de un designer roman tanar, de fiecare data gasesc ceva - sau mai bine zis, foarte multe lucruri.

Merg mult pe instinct, dar in acelasi timp imi dau seama ca e o ocazie mult prea buna sa gasesti totul laolalta timp de doua zile incat stiu ca nu trebuie sa aman daca ceva imi atrage atentia.

FULLSCREEN
Laura Calin, femeia curajoasa din spatele targului V for Vintage
  • /

related posts