Femeia cu cele mai lungi picioare din lume are probleme în a-și găsi pantofi și iubiți


Ekaterina Lisina (31 de ani) are o carieră frumoasă în modeling, dar în prezent e singură. Din cauza înălțimii ei are mari probleme în a găsi un iubit.


Rusoaica Ekaterina Lisina măsoară 2,06 metri din podea în vârful capului, iar în 2017 și 2018 a fost desemnată femeia cu cele mai lungi picioare din lume. Totodată, tânăra deține și recordul pentru cel mai înalt manechin din lume. Găsirea unor haine potrivite mărimilor sale este o corvoadă, iar când vine vorba de pantofi trebuie să caute în raioanele de bărbați. Ekaterina măsoară 47 la picior, iar multă vreme nu a putut purtat pantofi cu toc.

Ekaterina a intrat în industria frumuseții abia în 2014, iar până atunci a fost jucătoare profesionistă de baschet. A jucat pentru patru cluburi din Rusia și a reprezentat echipa națională la marile competiții de profil, câștigând bronzul olimpic la Beijing (2008), argintul mondial în Brazilia (2006) și aurul european în Italia (2007).

Are picioare inegale

Ekaterina Lisina nu are picioarele egale, însă diferența dintre ele este atât de mică încât nu o incomodează în timpul mersului. Dacă stângul măsoară 132,8 centimetri, dreptul are „doar” 132,2 centimetri. Toate măsurătorile efectuate pentru Cartea Recordurilor au fost supervizate de un croitor și un medic. 

Manechinul a mărturisit că în timpul școlii a avut de suferit din cauza înălțimii ei, fiind o victimă a umilințelor colegilor. Azi are mari probleme în a-și găsi pantaloni și pantofi, iar când vine vorba de a călători cu avionul, doar la clasa business are loc din cauza picioarelor lungi. 

 

Totuși, picioarele lungi au și avantaje

„În primul rând, a avea cele mai lungi picioare este foarte frumos. În al doilea rând, pot merge mai repede decât oricine și cred că bărbaților le place să se uite la astfel de picioare”, declara Ekaterina pentru Guiness World Records.   

De când se știe, bărbații s-au uitat insistent la picioarele ei, însă, așa cum singură mărturisește, s-au mulțumit cu privitul. Ekaterina Lisina nu are un iubit în acest moment, iar explicația ar putea fi că bărbații nu se simt prea confortabili în prezența ei. 

„În Rusia, bărbații nu prea cer să facă poze cu tine; ei doar stau ciminți și se uită la tine. Poate fi amuzant când sunt așezată și cineva vine la mine și nu se așteaptă să fiu atât de înaltă. Apoi, când mă ridic, le pot vedea reacția de pe fețe”, spune femeia cu cele mai lungi picioare din lume.

  • Femeia cu cele mai lungi picioare din lume are probleme în a-și găsi pantofi și iubiți

related posts

Modifică setările cookies