Fetița de 8 ani din Mexic cu IQ mai mare decât al lui Albert Einstein. Ce vrea să se facă atunci când va fi mare


Presa de specialitate din întreaga lume o consideră deja mai deșteaptă decât Einstein, iar universitățile americane se bat între ele pentru a o avea ca studentă. Cine este copilul-minune Adhara Perez.


Adhara Perez Sanchez este o fată de 8 ani, născută în Mexico City, care a fost declarată genială de profesori care pregătesc copii supradotați. În ciuda vârstei ei, micuța a absolvit deja liceul, iar universități de prestigiu din SUA încearcă din răsputeri să o convingă să devină stundenta lor.

Dacă o întrebi ce-și dorește ea, îți va răspunde că vrea să studieze astrofizica la Universitatea din Arizona și să devină astronaut. A făcut o pasiune pentru planeta Marte și vrea să o studieze în detaliu, scrie publicația americană Al Dia.

Are un IQ mai mare decât al lui Einstein

Drumul micuței Adhara până la statutul de geniu nu a fost ușor. La vârsta de 3 ani a fost diagnosticată cu sindrom Asperger (tulburarea comportamentală din spectrul autist), care i-a cauzat probleme de interacțiune cu cei din jur.

Din această cauză a fost umilită la școală, atât de colegi, cât și de profesori, care au etichetat-o drept „ciudată”.

Mama ei a povestit publicației Hola! că Adhara a fost încuiată de colegii ei într-o căsuță de copii, experiență care a traumatizat-o și a determinat-o să urască școala.

La recoamandarea unui psihiatru, mama ei a dus-o la un centru pentru copii dotați, iar acolo a aflat că fetița ei este specială. La testările de specialitate a rezultat că Adhara are un IQ de 162, mai mare decât cel al genialilor Albert Einstein și Stephen Hawking.

La 5 ani, fetița din Mexic a absolvit școala primară, iar un an mai târziu obținuse diplomă de absolvire a gimnaziului. Azi, la 8 ani, este absolventă de liceu și în căutarea unei facultăți care să-i netezească drumul spre visul ei, acela de a studia planetele.

Până atunci, Adhara Perez urmează două cursuri de specializare, simultan. Unul în inginerie industrială în matematică, altul în inginerie de sistem. 

Totodată, fetița din Mexic a scris o carte – Do Not Give Up – și a fost inclusă în topul Cele mai puternice 100 de femei din Mexic al revistei Forbes.

În acest moment, Adhara Perez lucrează la dezvoltarea unei brățări care monitorizează emoțiile persoanelor care suferă de autism sau care se află în comă. 

Fotografii: NURI MARLEN/YouTube

Vezi și VIDEO: Top 3 actori care sunt baieți buni în secret

FULLSCREEN
Fetița de 8 ani din Mexic cu IQ mai mare decât al lui Albert Einstein. Ce vrea să se facă atunci când va fi mare
  • /

related posts