Gabi Bădălău, declarații de dragoste pentru Bianca Drăgușanu, în plin scandal cu Claudia Pătrășcanu


Gabi Bădălău este un personaj extrem de controversat în showbizul românesc, mai ales în contextul scandalului pe care îl are de ceva vreme cu mama copiilor lui. Cu toate că există multe probleme în viața sentimentală a omului de afaceri, acesta nu se teme să își declare iubirea pentru actuala sa parteneră, Bianca Drăgușanu!


Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au format mult timp unul dintre cele mai discutate cupluri din showbizul românesc. Aceștia au spus în nenumărate rânduri că se despart și se împacă, dar acum situația pare limpede între ei. Deși omul de afaceri se află într-un conflict major cu mama copiilor lui, acesta nu se teme să își declare dragostea față de actuala parteneră de viață.

În spațiul public au apărut zilele trecute mai multe înregistrări în care sora și mama lui Gabi Bădălău vorbeau urât la adresa Biancăi Drăgușanu. La scurt timp, acestea au dispărut de pe internet, iar omul de afaceri a făcut și o declarație cu privire la întreaga situație, lăsând să se înțeleagă faptul că nu este interesat de vorbele care se aud despre iubita lui.

„O iubesc pe Bianca și ne vedem de povestea noastră', a spus Gabi Bădălău, potrivit Playtech.

Nici Bianca Drăgușanu nu pare afectată de discuția apărută în presă. Ea a subliniat că părerile Rodicăi și ale Sabinei nu sunt de interes.

„Nu mă interesează această telenovelă. Eu sunt bine, am tot ce-mi trebuie. Pentru mine nu-i important ce zice Rodica sau Sabina. Nu există ceva care să mă afecteze', a spus și Bianca, potrivit sursei citate anterior.

Sursă foto: Bianca Drăgușanu/Instagram, Gabi Bădălău/Instagram

related posts

Modifică setările cookies