Geta Sterp a decis să ia o pauză de la treburile casnice și să se răsfețe câteva zile alături de sora sa, nepoțeii săi din partea Ilenei, dar și de alți oameni dragi, la o pensiune din Băile Felix. Acolo, sora lui Culiță și a lui Iancu Sterp s-a odihnit și s-a bucurat de puțin timp liber, mai ales că următoarea perioadă va fi foarte aglomerată pentru ea.

Pe rețelele de socializare, Geta a explicat de ce și-a luat zilele libere acum, dar și ce va face în perioada următoare:

„S-a terminat cu distracția, s-a terminat cu binele.

Am evadat două zile de acasă și eu, cu toate că am zis că nu mai pot pleca de acasă prea curând, pentru că au început oile să fete și am foarte multă treabă, dar am făcut cumva și am evadat. Am fost două zile la Felix, a fost foarte fain, a fost și Ileana cu cei mici, ne-am distrat, ne-am simțit bine, ne-am relaxat. Eu pot să zic că mai mult am dormit și chiar mă simt bine. Acum mă întorc acasă.”, a spus ea pe Instagram.

Ce planuri are Geta Sterp pentru 2024

Geta și Ileana Sterp au început deja să vorbească despre noile activități cu care își vor ocupa timpul în 2024. Cele două au spus că vor încerca să meargă la sală, însă doar dacă le va permite timpul:

„Ne amuzam acum în drumul spre casă pe tema că ieri aproape toți cei de acolo de la pensiune ziceam că mergem la sală, inclusiv sora mea. Soro, vreau să te văd mâine, să văd un story de la sală. Mai ales după sărbători, toți oamenii cred că zic «De luni mă duc la sală». Și Sebi tot zice că «De luni la sală», nu știu ce-i cu asta că de luni. De ce nu merg de vineri? Eu, sincer, nu am timp de sală, dar chiar m-aș duce și aș face cumva să mă duc.”, a spus Geta Sterp în mediul online.

Sursă foto: Instagram