Hande Erçel și noul ei iubit, pentru prima data pe covorul roșu. Îndrăgita actriță din serialele turcești a strălucit la Cannes


Hande Erçel a făcut furori pe covorul roșu al Festivalului de la Cannes, primind complimente chiar de la Eva Longoria. Îndrăgita actriță din Turcia s-a afișat la brațul noului iubit, impresarul Hakan Sabancı. 


Hande Erçel se numără printre cele mai populare și iubite actrițe din Turcia la momentul actual. Ea a reușit într-un timp foarte scurt să-și construiască o carieră impresionantă pe micul ecran. Povestea ei de dragoste cu Kerem Bürsin, care a trecut de pe micul ecran în viața reală,  a făcut ca popularitatea ei să crească. După ce s-a despărțit de Kerem Bürsin la începutul lui 2022, protagonista serialului “You Knock on My Door (Sen Çal Kapımı) sau “Dragostea plutește în aer” a fost mereu în atenția presei și a fanilor. 

Iată că la scurt timp după despărțirea de Kerem, Hande Erçel iubește din nou! Frumoasa actriță și-a găsit fericirea în brațele impresarului Hakan Sabancı, care provine dintr-o familie bogată și respectată din Turcia. Cei doi s-au afișat pentru prima data în calitate de cuplu pe covorul roșu de la Cannes. 

Hakan este moștenitorul familiei Sabanci, una dintre cele mai bogate familii din Turcia. Părinții săi ar fi strâns, de-a lungul anilor, o avere estimată la 20-30 de miliarde de dolari, potrivit tvmania.ro. Hakan Sabanci are 32 de ani. El este copilul mijlociu al omului de afaceri turc Ömer Sabancı, președintele Consiliului de Administrație al Densa Shipping Holding. După liceu, a studiat economia la Universitatea Tufts din Massachusetts, iar acum este este membru al Consiliului de Administrație în compania condusă de tatăl său. 

Actrița a făcut o scurtă pauză de la filmările pentru serialul „Doi străini”, în care joacă alături de Burak Deniz, pentru a participa la Festival. Hande a mai colaborat cu Burak, pentru serialul „Dragoste fără cuvinte”, care poate fi vizionat pe VOYO
 

Sursă foto: Getty Images, Instagram/ Hande Ercel 

Vezi și: Anca Serea, ziua pe care n-o va uita niciodată

  • Hande Erçel și noul ei iubit, pentru prima data pe covorul roșu. Îndrăgita actriță din serialele turcești a strălucit la Cannes

related posts

Modifică setările cookies