Harry și Meghan sunt nevoiți să respecte câteva reguli foarte stricte înainte de nașterea bebelușului regal


Prințul Harry și Meghan Markle vor deveni părinți pentru prima dată în primăvara anului viitor. Daily Mail scrie că, potrivit protocolului regal, cei doi vor trebui să respecte câteva reguli foarte stricte înainte de nașterea bebelușului. 


Nu au voie să dezvăluie sexul copilului

Aceasta e o regulă de protocol pe care familia regală britanică nu are voie să o încalce. Potrivit specialiștilor în protocol citați de tabloidul britanic The Sun, până și Prințul William și Kate au aflat genul celor trei copii pe care îi au chiar în ziua nașterii lor. 

Prin urmare, nici cuplul Harry - Meghan nu va avea voie să dezvăluie sexul copilului înainte de nașterea acestuia.

Ieșirile din Regat nu sunt încurajate 

Potrivit specialiștilor în protocol, toate femeile din familia regală britanică sunt încurajate (nu le e interzis, însă, cu desăvârșire) să nu călătorească.

Kate Middleton, de exemplu, a călătorit în Norvegia când era însărcinată cu Prințul Louis, iar Meghan a fost de curând într-un turneu regal în Australia. Prin urmare ne putem aștepta ca Meghan să mai încalce această regulă și cu alte ocazii.

Fără baby shower

Ducesa de Sussex și Prințul Harry nu vor avea voie să dea tradiționala petrecere înainte de nașterea bebelușului.

„Familia regală e foarte bogată și orice fel de baby shower ar alege să organizeze… să zicem doar că opinia publică l-ar considera nepotrivit.”, spune expertul în protocol regal Victoria Arbiter. 

Cu alte cuvinte, nici cuplul Harry – Meghan nu va avea voie să organizeze un baby shower.

Cu toate astea, presa a scris în 2013 că Pippa Middleton ar fi organizat un baby shower înainte de nașterea Prințului George. 

Femeile din familia regală ar trebui să nască în Palatul Kensington

În mod traditional, toate femeile cu sânge albastru ar trebui să nască în Palatul Kensington. Tradiția a fost, însă, încălcată de Prințesa Diana, care l-a adus pe lume pe Prințul William în Spitalul St. Mary din Paddington, Londra. La fel a făcut și Kate Middleton, care i-a adus pe lume pe cei trei copii ai ei și ai Prințului William în același spital. Putem să presupunem, deci, că și Meghan Markle va încălca tradiția.

Regina trebuie să fie prima care află vestea

Meghan și Harry vor trebui să o informeze pe Regină de îndată ce micuțul sau micuța va veni pe lume. Protocolul regal menționează în mod expres că Regina trebuie să afle vestea chiar și înaintea bunicilor celui mic / celei mic.

De obicei Regina e informată printr-un apel telefonic, mai scrie The Sun. 

Copilul trebuie să aibă trei sau patru nume

Copiii din familia regală britanică trebuie să aibă, în mod traditional, trei sau patru nume. 

De exemplu, Prințul Harry are patru nume: Henry Charles Albert David, în timp ce copiii lui William și Kate au câte trei nume. Prințul George mai poartă și numele Alexander și Louis, Prințesa Charlotte a primit și numele Elizabeth și Diana, în timp ce Prințul Louis a primit și numele Arthur, dar și Charles. 

related posts

Modifică setările cookies