În copilărie se considera ”rățușca cea urâtă”, iar acum este model de succes. Cum a pozat pentru Sports Illustrated


Haley Baylee Kalil este un model american, în vârstă de 28 de ani, care se bucură de succes după ce a apărut într-un pictorial incendiar în revista Sports Illustrated Swimsuit. Tânăra recunoaște că, în copilărie și în adolescență, nu se considera deloc frumoasă. 


Haley este destul de activă pe rețelele de socializare, unde împărtășește cu cei peste 300.000 de fani toate evenimentele importante din viața ei. Recent, modelul a postat poze din copilărie și adolescență, spunând că nu a visat niciodată că va deveni model. 

În adolescentă, Haley se simțea frustrată de felul în care arată și a decis să se înfometeze, pentru a slăbi. Acest lucru însă i-a făcut mai mult rău decât bine. ”Mă înfometam, pentru a încerca să mă simt „frumoasă”, dar acest lucru mă făcea să mă simt și mai rău. M-a lăsat slăbită și deprimată”, spune ea. 

Modelul scrie că sportul și alimentația sănătoasă au ajutat-o să ajungă la silueta de acum: 

”Am lucrat atât de tare pentru acest corp. Am făcut gimnastică, chiar dacă mă simțeam obosită, mergeam oricum. Am mâncat sănătos la fiecare masă, chiar dacă îmi doream o pizza imensă în fiecare seară. În fiecare dimineață am băut suc de țelină... Sunt atât de mândră să spun că am lucrat la acest posterior și mă simt mai sănătoasă și mai fericită ca niciodată”. 

În 2020, Haley s-a bucurat de un pictorial fierbinte în revista Sports Illustrated Swimsuit. 

Modelul nu-și ascunde imperfecțiunile. De multe ori ea postează imagini în care apare fără machiaj, arătând că este pistruiată. 

Sursă foto: Getty Images, Instagram/ haleyybaylee

Vezi și: Olimpiada mămicilor: Geanta bebelușului

  • În copilărie se considera ”rățușca cea urâtă”, iar acum este model de succes. Cum a pozat pentru Sports Illustrated

related posts

Modifică setările cookies