În pragul vârstei de 48 de ani, Laura Pausini arată incredibil! Jurata de la Eurovision 2022 a slăbit 20 de kilograme


Celebra artistă radiază după ce a reuşit să slăbească drastic.


Una dintre cele mai frumoase şi celebre artiste ale Italiei are o siluetă de invidiat la cei 48 de ani ai săi, pe care urmează să-i împlinească zilele următoare, pe 16 mai.

La vârsta ei, Laura Pausini e un exemplu de ambiţie şi feminitate. "Regina baladelor de dragoste" din Peninsulă, care prinsese în ultimul timp nişte forme pline după sarcină, şi-a propus să ajungă la dimensiunile de odinioară, aşa că a ţinut o dietă care a ajutat-o să slăbească nu mai puţin de 20 de kilograme.

„În lockdown, toată lumea s-a îngrăşat, dar eu am slăbit!“, a dezvăluit solista din Romagna, care iubeşte bucătăria japoneză, în special sushi, orez, peşte și sos de soia, dar e și o mare consumatoare de tortellini şi de spaghete înmuiate în sos tomat fierbinte.

Secretul regimului adoptat de Laura Pausini constă în cantitatea de proteine consumată (ouă, carne, peşte), care contribuie la pierderea grăsimilor şi la păstrarea masei musculare. E vorba despre aşa-numita dietă oloproteică, cu care a slăbit şi Amalia Năstase şi care se ţine o perioadă de 21 de zile, timp în care ar trebui să se piardă 10% din greutatea corporală. Urmează o perioadă de întreţinere, în care se reintroduc treptat alimentele interzise.

În cazul Laurei, dieta a scăpat-o de 20 de kilograme enervante, ea arătând splendid ieri seară, la prima semifinală live a concursului Eurovision 2022, unde participă ca membru al juriului, alături de artistul international Mika și de prezentatorul TV Alessandro Cattelan.

Pentru aparițiile sale, Laurei Pausini i s-au pus la dispoziție mai multe rochii de seară într-o frapantă nuanță de fuchsia, ținute cu care a apărut și în paginile revistei Vogue, pentru care a realizat recent un pictorial.

Laura Pausini este una dintre cei mai proeminente artiste de origine italiană, având în palmares peste 90 de premii muzicale, printre care patru Latin Grammy, un Billboard și cinci World Music Awards. A debutat în 1993, pe scena Festivalului de la Sanremo cu piesa "La solitudine". Melodia a devenit un hit internațional și a obținut locuri fruntașe în topurile muzicale europene.

Cântăreața are la activ 14 albume de studio, având piese înregistrate în engleză, italiană, franceză, spaniolă și portugheză. A apărut în diferite producții muzicale tv, precum și în filmul "Laura Pausini - Piacere di conoscerti", disponibil pe Amazon Prime.

FOTO: Leandro Manuel Emede/Vogue, Instagram

related posts

Modifică setările cookies