Irina si Raluca, gemenele din spatele brandurilor Irenka si Cloud No. 9: insarcinate fiind, au renuntat la joburile de traducatoare si s-au dedicat modei


Irina Astratini si Raluca Blanaru, gemenele care le imbraca adesea cu hainele lor pe Dana Rogoz sau Carmen Bruma si care invita fashionistele din Romania la Targul Cloud No. 9, sunt doua curajoase.  In urma cu cativa ani, insarcinate fiind, au luat hotararea de a pune stop stilului lor de viata de pana atunci.


Traducatoare de profesie, Irina si Raluca, au luat-o de la zero in domeniul modei si nu regreta niciun moment decizia facuta: in prezent detin unul dintre cele mai apreciate branduri din Romania, Irenka, si organizeaza un eveniment de neratat printre fashioniste – Targul Cloud No.9.

Desi au acumulat o experienta vasta, cele doua invata in continuare: merg saptamanal la cursuri de design vestimentar.

Sa le cunoastem mai bine pe gemenele Irina si Raluca:

Cine sunt gemenele care stau in spatele hainelor cu numele Irenka? Care este povestea voastra? De unde pasiunea pentru moda?

Raluca: Dupa 8 ani petrecuti in domeniul traducerilor, la distante relativ scurte, amandoua am ramas insarcinate si acesta a fost momentul in care am decis sa renuntam la joburile noastre si sa o luam, practic, de la capat, într-un domeniu care ne-a fascinat intotdeauna, dar in care ai intotdeauna ceva de invatat. Nu a fost o decizie usoara, aceea de a renunta la joburi, probabil a fost 40%- argument rational si 60%- inconstienta varstei.  

Irina: Designul vestimentar este o pasiune mai veche, un vis pe care am dorit intotdeauna sa-l indeplinim, insa, din diferite motive, am tot amanat. Pana la urma, designul a devenit un vis realizat datorita pasiunii care ne-a urmarit tot timpul, ambitiei si dorintei de a ne perfectiona. Si, evident, a fost nevoie si de putin noroc. 

Credit foto: Alexandra Dumitrescu

Carui gen de femeie se adreseaza hainele voastre? Cum v-ati descrie stilul? Va inspira vreun mare designer?

Irina: Creatiile Irenka au evoluat, cu fiecare colectie, de la momentul lansarii noastre, în iunie 2012, pastrand, insa, doua coordonate importante: reflecta o parte din personalitatea noastra si fiecare colectie are, ca piesa statement, topul din matase naturala.  

Raluca:  ...matasea naturală ne-a fascinat intotdeauna. Este un material fragil, delicat, nu foarte usor de manipulat, dar care, transpus intr-un top sau intr-o rochie, da un rezultat spectaculos, complimenteaza si innobileaza orice outfit. Parafrazand-o pe Marlyn Monroe, care spunea ca diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei, noua ne place sa spunem ca matasea este cea mai buna prietena a unei femei, dupa diamante. 

Revenind  la intrebare, creatiile Irenka targeteaza femeia care apreciaza calitatea, femeia care prefera sa investeasca in piese statement, care vor fi actuale si peste 5 sezoane, femeia inventiva si creativa, care stie ca orice haina pe care o imbraca vorbeste despre ea. Tocmai de aceea, Irenka- asa cum ne-am imaginat-o noi si asa cum este astazi- inseamna materiale pretioase, cusaturi fine, insertii aplicate cu migala, atentie absoluta la detalii. 

In stilul personal, ma inspira case precum Chanel, Lanvin și Marni. Sunt atrasa si de stilul androgin, dar totusi delicat, al ultimelor colectii Chloe. Altfel, raman fidela stilului clasic, feminin, cu accente puternice urban-chic. 

Irina: Stilul meu este, mai degraba, unul eclectic, de tipul mix&match. Imi place sa ma joc cu texturi, culori si imprimeuri si experimentez in permanenta. Sunt fascinata de creațiile Balmain, Helmut Lang, Rick Owens, Marc Jacobs si Maison Martin Margiela. In privinta accesoriilor, raman fidela pantofilor Manolo Blahnik si Jimmy Choo si bijuteriilor unicat, realizate de designerii romani, pe care mi le cumpar de la Cloud No.9. 

Am vazut ca Dana Rogoz poarta si scrie la ea pe blog de hainele realizate de voi. Ce alte vedete ati vrea sa imbracati?

Raluca: Suntem onorate ca Dana, care este cel mai citit fashion blogger din Romania si un fashion icon incontestabil, alege sa poarte creatii Irenka. De altfel, este stiut faptul ca Dana este o sustinatoare a designerilor romani, aflati la inceput de drum. Si pop-up store-ul Cloud No.9, aflat deja la a 6-a editie si care reuneste designeri romani din noua generatie, este un proiect sustinut de Dana Rogoz, iar aceasta colaborare nu poate decat sa ne bucure. 

Foto: Dana Rogoz intr-o tinuta Irenka

In egala masura, ne bucura faptul ca si Carmen Bruma se afla printre vedetele care aleg sa poarte creatii Irenka in aparitiile publice. Evident, ne dorim sa vedem creatiile Irenka imbracate de cat mai multe personalitati publice si imi vin in minte doar cateva nume: Laura Cosoi, Adela Popescu, Oana Cuzino, Amalia Nastase, Camelia Sucu sau Andreea Raicu. Sunt femei pe care le admiram si care au stiluri si personalitatati distincte.      

Cu ce v-ati ocupat inainte de a va descoperi pasiunea pentru moda?

Irina: Așa cum spuneam mai devreme, noi suntem, ca formatie profesionala, traducatoare. Eu am absolvit Facultatea de Limbi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti, iar Raluca a absolvit Sectia de Traducator- Interpret din cadrul Universitatii Gabriele D’Annunzio, Italia.  Am lucrat in acest domeniu timp de 8 ani. 

Stim ca sunteti si mamici, mergeti si la un curs de design vestimentar - 3 ore pe zi, timp de un an..inseamna ...aproape 700 de ore de pregatire. Temeinic, as zice. Cum merge treaba? Ce invatati, practic? Mai aveti alta pregatire in domeniu?

Raluca: Sofia, fetita mea, are 4 ani, iar Serena, fetita Irinei, are 2 ani și jumătate. Cred ca vorbesc si in numele Irinei cand spun ca niciuna dintre cele 2 „meserii”- nici cea de mama, nici cea de designer- nu ni se pare grea si, pentru că le facem cu dragoste si pasiune, reusim sa le imbinam foarte bine. In privinta studiilor, amandoua urmam cursurile Institutului de Moda unde invatam tot ce tine de munca de designer vestimentar: de la desenul de moda, culoarea ca mijloc de exprimare in moda, constructia de tipare, croit si cusut. Apoi, invatam care sunt pasii care stau la baza construirii unei colectii si simulam punerea in practica a unei colectii. Cu siguranta, dupa absolvirea cursurilor Institutului, urmatorul pas va fi sa urmam cursuri de specialitate in strainatate.

Cum v-a venit idea targului Cloud No. 9?

Raluca: Proiectul pop-up store-ului Cloud No.9 a pornit de la dorinta de a aduce in Bucuresti micile și cochetele boutique-uri de autor, pline de comori, pe care le-am descoperit in afara. Ne-am dorit un spatiu unde sa aducem designeri tineri, entuziasti, aflati, ca si noi, la inceput de drum, creatori de produse de calitate, in serie limitata sau unicat. Poate cea mai frumoasa parte a organizarii pop-up store-ului este cea in care cautam designerii- pentru ca ne dorim, de fiecare data, si nume noi- si descoperim oameni cu adevarat talentati, fara sa aiba neaparat studii de specialitate, oameni care nu au iesit în fata, nu au participat la festivaluri de moda sau la targuri, dar care creeaza, cu pasiune, mici comori.

Printre fashioniste Cloud no 9 este deja un eveniment de neratat. Dar pentru cine nu este inca familiarizat cu conceptul, ce ne puteti spune despre acest proiect al vostru?

Raluca: Suntem foarte bucuroase ca am reusit sa crestem un proiect care a pornit, timid, in urma cu mai putin de un an. Pentru asta, le suntem recunoscatoare tuturor celor care ne-au ajutat in dezvoltarea acestui proiect: Danei Rogoz, care ne sustine la fiecare editie, lui Carmen Bruma, dar si partenerilor media, printre care se afla si perfecte.ro. De la bun inceput, ne-am imaginat Cloud No.9 ca un spatiu neconventional de intalnire al tinerilor designeri romani, aflati la inceput de drum.

Foto: Dana Rogoz la Cloud No.9

Ne place sa ii cautam, sa le aflam povestile, sa aflam povestile creatiilor lor. Si nu de putine ori, gasim povesti cu adevarat fascinante. Pe de alta parte, ne-am imaginat Cloud No.9 ca o alternativa la shoppingul alert facut in mall-uri, in cautare de produse de serie, pe care, cu siguranta, le vei vedea pe strada, purtate de altcineva.

Tocmai de aceea, toti designerii care vin la Cloud No.9 sunt creatori de produse in serie limitata sau unicat, oameni care isi aleg materialele pentru o rochie sau o geanta, isi schiteaza si isi croiesc creatiile si au o poveste pentru fiecare item. Asa am descoperit designeri extraordinar de talentati precum Tom Florian- care face genti fabuloase, Eneada- care creeaza bijuterii unice din fir de argint sau Modamania Design- un brand de bijuterii statement spectaculoase, realizate manual.    

Foto: Carmen Bruma intr-o tinuta Irekna

Dana Rogoz este fan Cloud no 9. Ce alte vedete v-au mai calcat pragul?

Irina: Intr-adevar, Dana Rogoz este alături de noi la fiecare editie Cloud No.9 si ea are contributia cea mai importanta in promovarea designerilor care participa la pop-up store-ul nostru. In egala masura, ne bucura faptul ca brand-ul MOON by Dana Rogoz este prezent la fiecare editie Cloud No.9, ca invitat special. Ne-am propus sa invitam cate un designer consacrat, care ne sustine proiectul, la fiecare editie Cloud No.9, pentru a expune alaturi designerii aflati la inceput de drum. Brand-ul Venera Arapu a fost, de asemenea, invitat special al celor mai recente editii ale pop-up store-ului. 


Foto: Adela Popescu, Sore si Dana Rogoz la Cloud No.9

Raluca: Ne dorim să atragem cat mai multi designeri deja consacrati in proiectul nostru, de promovare a numelor noi, dar si vedete care sa poarte creatiile acestor oameni talentati. Adela Popescu, Sore Mihalache, Ada Condeescu sau Diana Dumitrescu sunt doar câteva dintre vedetele care au facut cumparaturi la Cloud No.9, pana acum.    

Credeti ca designerii romani sunt accesibili ca pret si merita investit in produsele lor?

Irina: Cu siguranta, da. Merită sa investesti in creatiile made in RO, pentru ca, desi se afla inca la inceput de drum, designul romanesc este unul de calitate, iar multi dintre creatori sunt inovatori. Daca vorbim despre designerii romani din noua generatie, asa cum va spuneam, sunt oameni foarte talentati, care creeaza lucruri superbe, si va recomandam sa-i descoperiti pe cloudnumber9.ro sau la urmatoarele editii Cloud No.9. 

Raluca: Eu cred că trebuie facem o distincție necesara intre marile case de moda din afara si designul romanesc, pentru ca in primul caz vorbim de notorietate si traditie de zeci, poate chiar sute de ani, iar in cel de-al doilea caz vorbim despre un inceput de drum, chiar daca unul ambitios. Distinctia este necesara si atunci cand vine vorba de pret, evident.

Cu alte cuvinte, nu as putea recomanda cuiva care isi permite asta sa nu isi cumpere un blazer Chanel, care va fi o piesa de rezistenta in garderoba sa pentru toata viata, in favoarea unui produs romanesc. Insa, pe de alta parte, eu cred ca stilul nu se masoara in valoarea in bani a garderobei, iar daca iti poti permite un blazer Chanel, nu inseamna ca nu il poti accesoriza perfect cu un colier unicat, realizat manual de un designer roman, care poate a costat de  50 de ori mai putin.  

  • Irina si Raluca, gemenele din spatele brandurilor Irenka si Cloud No. 9: insarcinate fiind, au renuntat la joburile de traducatoare si s-au dedicat modei

related posts

Modifică setările cookies