Iulia Albu: “Până la 9 ani, eram un băieţel. În plus, în copilărie eram agresată și nu îmi e rușine să o spun”


Azi, la 38 de ani, Iulia Albu consiliază vedetele cum să se îmbrace, are o mulțime de admiratori, iar pe pagina ei de Instagram primește o mulțime de complimente.


Puțini știu însă că Iulia, azi feminină prin definiție, era în copilărie ca un băiețel:
 
“Până la 9 ani, eram un băieţel, mă îmbrăcam foarte sport şi purtam părul tuns scurt. Tata şi-a dorit un băiat şi, până la o anumită vârstă, asta am fost. Când m-am prins eu însă cum vreau să fiu, s-a produs un salt către creatorii francezi, haha! "

Din păcate însă, vedeta s-a confruntat ani de zile cu fenomenul bullying-ului:
 
“În copilărie, de fapt din grădiniță până la liceu, am fost Scheletron, am avut probleme cu acneea și am fost ținta ironiilor tuturor colegilor mei de clasă. Eram agresată, cum se spune acum, “bullied” și nu îmi e rușine să o spun. Eram foarte slabă, din păcate stilul anorexic, nu cel drăguț, deși mâncam. Primeam tot felul de porecle, de la Scheletron, Schel, aveam chiar și un diminutiv, Schel, nu e chiar diminutiv, e o prescurtare. Mi se spunea în toate felurile în care li s-a spus fetelor înalte și slăbănoage, doar că erau și fete înalte și mai armonios dezvoltate."
 
Azi, Iulia mărturisește că s-a schimbat mult și a câștigat mult încredere în propriile forțe și multa stăpânire de sine: 
 
"Ma îndoiesc foarte tare că există vreun extraterestru care nu știe cine e Iulia Albu! (râde) Eu nu simt oricum nevoia să mă descriu. Când încerci să te descrii sau să răspunzi cuiva prin niște atribute legate de tine, îți cauți o justificare sau cauți o confirmare, de care eu nu a nevoie.... Eu sunt destul de autosuficientă  și din fercire și din păcate... Eu sunt Iulia Albu pentru mine și atât. Nu simt nevoia sa fiu nici cea mai înaltă, nici cea mai slabă, nici cea mai blondă, nici perfectă. Și nici nu plec de la premisa ca nu îmi place ceva la mine. Cred doar că am lucruri de îmbunătățit. Eu sunt Iulia Albu și mă simt confortabil cu asta. "
 

 

Iulia are o fetiță care îi seamănă leit, iar în pozele de azi amintește de cum arată criticul de modă ieri. Mikaela, sau Mika, așa cum o alintă mama sa, a împlinit zece ani în octombrie 2019, iar urmăritorii Iuliei de pe Instagram sunt de părere că e un copil superb. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Enjoy the simple things. La mulți ani ????????‍♀️

O postare distribuită de Iulia Albu (@iamiuliaalbu) pe


PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA "VIAȚA BATE VLOGUL"-SEZONUL 2

FOTO: ARHIVĂ PERSONALĂ

  • Iulia Albu: “Până la 9 ani, eram un băieţel. În plus, în copilărie eram agresată și nu îmi e rușine să o spun”

related posts

Modifică setările cookies