Jason Derulo și Jena Frumes, din nou împreună, de dragul băiețelului lor. Cum au fost surprinși de fotoreporterii americani


Jason Derulo și Jena Frumes s-au despărțit în luna septembrie, la doar cinci luni de la nașterea fiului lor. Cei doi au păstrat însă o relație bună, de amiciție, iar recent au fost surprinși la plimbare alături de micuțul Jason King. 


Jason Deruo și Jena Frumes au decis să se despartă. Anunțul separării a fost făcut de artist în luna septembrie, însă Jena a refuzat să ofere declarații suplimentare pe marginea acestui subiect dureros.

„Jena și cu mine am decis să ne despărțim. Este o mamă uimitoare, dar simțim că suntem departe unul de altul în acest moment. Vom fi cele mai bune versiuni ale noastre și cei mai buni părinți. Vă rugăm să ne respectați intimitatea în acest moment”, a fost mesajul scris de Jason la vremea respectivă. 

Se pare că cei doi au revenit la sentimente mai bune și au hotărât să păstreze o relație de prietenie, de dragul fiului pe care îl au împreună. Zilele trecute, fotoreporterii de peste Ocean i-au surprins la plimbare pe străzile din West Hollywood.

Foștii parteneri au discutat, glumit, iar atmosfera dintre ei a părut a fi una relaxată. Au împins pe rând căruciorul bebelușului Jason King, iar după o perioadă de timp, fiecare dintre ei a plecat spre altă destinație. 

Sursă foto: Gettyimages 

Vezi șl: Leonardo DiCaprio se bate pe un cap de dinozaur!

  • Jason Derulo și Jena Frumes, din nou împreună, de dragul băiețelului lor. Cum au fost surprinși de fotoreporterii americani

related posts

Modifică setările cookies